Publicat acum 2 zile

Facilități pentru studenții UPT: servicii medicale, sport, cantine și parcări

Copiat în clipboard
Facilități pentru studenții UPT: servicii medicale, sport, cantine și parcări

Știai de facilitățile campusului UPT?

Viața de student nu înseamnă doar cursuri, laboratoare și examene. Ca student al Universității Politehnica Timișoara, ai la dispoziție mai multe facilități și servicii care îți pot fi utile pe parcursul anului universitar – de la servicii medicale și baze sportive, până la cantine și acces în parcările universității.

Am pregătit mai jos câteva dintre facilitățile de care poți beneficia în campusul UPT și informațiile importante pe care ar trebui să le cunoști despre acestea.

Policlinica Studențească

Ambulatoriul de Specialitate – Studenți face parte din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara și funcționează în incinta fostului Spital Studențesc, Aleea Studenților nr. 1, vis-a-vis de restaurantul „Pret a Manger”, sub denumirea de Policlinica Studențească.

Pentru a te programa la o consultație ai mai multe variante:

  • telefonic, de luni până vineri, în intervalul 10:00–14:00, la numărul 0771 500 926;
  • online, prin platforma programari.hosptm.ro;
  • direct la recepția ambulatoriului.

În cadrul Policlinicii Studențești sunt disponibile consultații în mai multe specialități, printre care chirurgie, dermatologie, medicină internă, ORL, psihiatrie, medicină generală, stomatologie și planning familial.

Studenții care au dreptul la asistență medicală gratuită sunt încurajați să își verifice în prealabil calitatea de asigurat pe CNAS și să aibă asupra lor actul de identitate și cardul de sănătate, dacă acesta a fost emis.

Bazele sportive UPT

UPT pune la dispoziția studenților două baze sportive, în cadrul cărora se desfășoară atât activități incluse în disciplinele de sport, cât și alte activități sportive.

Baza sportivă nr. 1

Este situată în spatele Bibliotecii UPT. Aici se desfășoară activități precum fitness, jogging, culturism și aerobic în cadrul disciplinelor de sport.

Baza include:

  • Stadionul Știința, cu teren cu gazon natural și pistă de atletism;
  • două terenuri de minifotbal cu gazon sintetic, cu posibilitate de acoperire în sezonul rece;
  • sală de culturism.

Baza sportivă nr. 2

Este situată în capătul Aleii FC Ripensia, lângă Stadionul Dan Păltinișanu. Aici se desfășoară, în cadrul disciplinelor de sport, activități precum fotbal, baschet 3x3 și înot.

Printre facilitățile disponibile se numără o sală multifuncțională pentru baschet, volei și tenis de câmp, bazin de înot acoperit, bazin de înot în aer liber, patru terenuri de tenis cu nocturnă, aparate de fitness, saună, două terenuri de baschet, două terenuri de handbal/minifotbal și două terenuri de fotbal cu gazon.

Accesul studenților UPT în bazinele de înot este gratuit, cu condiția ca cardul de student să fie activat și să prezinți o adeverință medicală de la medicul de familie, care să confirme că nu există afecțiuni dermatologice care să împiedice accesul la bazin.

Restaurantele și bufetele UPT

Dacă ești student UPT, poți beneficia de prețuri subvenționate în cantinele și bufetele universității. Pentru acest lucru trebuie să prezinți cardul de student la casierie.

Meniul poate fi achitat atât cu cardul bancar, cât și numerar.

Poți achiziționa produse la preț subvenționat în limita a:

  • maximum 18 lei / masă de prânz;
  • maximum 36 lei / prânz + cină.

În aceste limite pot fi achiziționate produsele din oferta cantinelor, cu excepția sucurilor, apei, cafelei și deserturilor, care sunt tarifate în regim academic.

Printre spațiile disponibile se numără:

Cantina UPT
Aleea Studenților nr. 2, la intersecția cu Aleea F.C. Ripensia

Fast-Food MV
Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1b, la demisolul clădirii ARChA, între căminele 1MV și 2MV

În plus, funcționează două spații de tip bufet: unul în zona Electro, în Corpul A, lângă Electro Lounge, iar celălalt în cadrul Facultății de Management în Producție și Transporturi, la subsol.

Studenții Centrului Universitar UPT din Hunedoara au la dispoziție și:

Cantina UPT Hunedoara
Strada Revoluției nr. 5

Parcările UPT

În anul universitar 2026–2027, accesul studenților UPT în parcările din fața facultăților de Automatică și Calculatoare, Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Inginerie Electrică și Energetică, precum și în parcarea Centrului de Documentare și Formare Continuă – Biblioteca UPT, se realizează pe baza unei cereri.

Cererea se completează și se depune la punctul Info, etajul I al Bibliotecii UPT, în perioadele stabilite.

Dacă ești student în anul I și nu ai încă un card, iar dorești să soliciți Serviciul Acces Bariere, trebuie să depui cererea în perioada:

28.09.2026 – 30.10.2026

Dacă ești student într-un an mai mare, ai un card valabil până la 31.10.2026 și ai avut activat Serviciul Acces Bariere, trebuie să completezi o nouă cerere pentru anul universitar 2026–2027.

Pentru această categorie, cererile se depun în perioada:

30.10.2026 – 27.11.2026

Profită de facilitățile disponibile în campus

Fie că ai nevoie de o consultație medicală, vrei să faci sport, să iei masa la un preț subvenționat sau să beneficiezi de acces în parcările universității, campusul UPT îți pune la dispoziție o serie de servicii menite să îți facă viața de student mai ușoară.

Informează-te din timp despre condițiile de acces și documentele necesare și profită de facilitățile pe care le ai la dispoziție ca student UPT.

Distribuie acest articol

Copiat în clipboard
Este utilă această pagină?