Publicat azi
La 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din Timișoara, Politehnica readuce în prim-plan curajul celor care au cerut libertate în 1956

Ioan Holender, participant la revolta din 1956, revine la Politehnica Timișoara pentru un dialog despre libertate, alături de Emil Hurezeanu, Florin Negruțiu și alte personalități ale diplomației, mediului academic și jurnalismului european.
La șapte decenii de la unul dintre cele mai importante momente de rezistență anticomunistă din România, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, vineri, 30 octombrie 2026, evenimentul internațional „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”, dedicat comemorării revoltei studențești din octombrie 1956.
Evenimentul va avea loc la ARChA by UPT, începând cu ora 14:00, și va reuni personalități din mediul academic, diplomație, cultură și jurnalism, într-o serie de dialoguri despre curaj, libertate, memorie istorică și responsabilitate civică.
Printre invitați se numără Ioan Holender, fost director al Operei de Stat din Viena și participant direct la revolta studențească din 1956, Péter Balázs, fost ministru de externe al Ungariei și primul comisar european al acestei țări, Emil Hurezeanu, diplomat și fost ministru de externe al României, Dominic Fritz, fost primar al Timișoarei, istoricul Corina Snitar, de la University of Glasgow, și jurnalistul Florin Negruțiu.
Octombrie 1956: momentul în care studenții Politehnicii au îndrăznit să conteste regimul comunist
În contextul revoluției anticomuniste din Ungaria, studenții Institutului Politehnic din Timișoara au organizat, în octombrie 1956, una dintre cele mai importante mișcări de protest studențesc împotriva regimului comunist din România.
Tinerii au formulat revendicări care depășeau problemele vieții universitare, exprimând nemulțumirea față de restricțiile impuse de regim și cerând respectarea unor drepturi și libertăți fundamentale.
Reacția autorităților a fost dură. Mișcarea a fost reprimată, iar participanții au fost supuși anchetelor, arestărilor și exmatriculărilor. Cu toate acestea, revolta studenților din Timișoara a rămas un simbol al curajului civic și al solidarității într-o perioadă în care exprimarea liberă a opiniilor putea avea consecințe dramatice.
La 70 de ani de la aceste evenimente, Universitatea Politehnica Timișoara își asumă misiunea de a păstra vie memoria celor care au avut curajul să conteste autoritarismul și de a transmite generațiilor actuale semnificația istorică și civică a gestului lor.
Ioan Holender, martor direct al revoltei, în dialog cu rectorul Florin Drăgan
Unul dintre momentele centrale ale evenimentului îl reprezintă participarea lui Ioan Holender, personalitate marcantă a vieții culturale internaționale, fost director al Operei de Stat din Viena și fost student al Institutului Politehnic din Timișoara.
În 1956, Ioan Holender s-a numărat printre studenții care au participat la revoltă, implicare în urma căreia a fost exmatriculat.
În cadrul primei sesiuni, intitulată „Living Memory”, acesta va dialoga cu Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, despre atmosfera acelor ani, curajul tinerilor de a înfrunta autoritatea, solidaritatea studențească și consecințele personale ale participării la revoltă.
Dincolo de valoarea sa documentară, mărturia lui Ioan Holender oferă o perspectivă profund umană asupra istoriei, readucând în atenție experiența unei generații care a ales să își exprime dorința de libertate în ciuda riscurilor.
Timișoara și Europa, de la revolta din 1956 la provocările democrației contemporane
Dimensiunea europeană a evenimentelor din 1956 va fi analizată în cadrul celui de-al doilea panel, „Timișoara and Europe from 1956 to the Present”.
Discuția îi va reuni pe Corina Snitar, istoric și cadru universitar la University of Glasgow, ale cărei cercetări sunt dedicate inclusiv mișcării studențești din Timișoara din 1956, Péter Balázs, fost ministru de externe al Ungariei și primul comisar european al acestei țări, și Dominic Fritz, fost primar al Timișoarei.
Dialogul, moderat de Cristian Blidariu, prorector al Universității Politehnica Timișoara, va explora legăturile dintre evenimentele din România și Ungaria în 1956, contextul politic european al perioadei și modul în care memoria istorică influențează identitatea civică și valorile democratice ale societății contemporane.
O atenție specială va fi acordată rolului Timișoarei ca spațiu al rezistenței civice și modului în care moștenirea istorică poate contribui la consolidarea participării democratice.
Ce ne mai învață anul 1956 despre libertate și democrație?
Ultima sesiune, „Why 1956 Matters Today”, va aduce în prim-plan relevanța experiențelor istorice pentru societatea actuală.
Jurnalistul și comentatorul politic Florin Negruțiu va dialoga cu Emil Hurezeanu, diplomat, scriitor, jurnalist și fost ministru de externe al României, despre libertatea de exprimare, responsabilitatea civică, fragilitatea democrației și provocările cu care se confruntă Europa contemporană.
Discuția va aborda și importanța transmiterii memoriei istorice către generațiile tinere, într-un context în care înțelegerea trecutului rămâne esențială pentru protejarea valorilor democratice.
Sesiunea va include o dezbatere deschisă cu publicul, în cadrul căreia participanții vor putea adresa întrebări invitaților din toate cele trei paneluri, cu prioritate pentru intervențiile studenților.
Evenimentul va fi prezentat de jurnalistul Adrian Adam.
Politehnica Timișoara, între memoria instituțională și responsabilitatea față de generațiile viitoare
Prin organizarea evenimentului „The Courage to Demand Freedom”, Universitatea Politehnica Timișoara reafirmă faptul că misiunea unei universități depășește formarea profesională și cercetarea științifică, incluzând cultivarea spiritului critic, a responsabilității civice și a respectului pentru valorile democratice.
Comemorarea revoltei studențești din 1956 reprezintă nu doar un omagiu adus celor care au avut curajul să ceară libertate, ci și un prilej de reflecție asupra responsabilității generațiilor actuale de a o proteja.
Prin întâlnirea dintre martorii direcți ai istoriei, cercetători, diplomați, jurnaliști și studenți, Politehnica își propune să transforme memoria unui moment fundamental din trecutul său într-un dialog relevant pentru prezent și viitor.
Detalii eveniment
- Eveniment: „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”;
- Data: Vineri, 30 octombrie 2026;
- Ora: 14:00–16:10;
- Locația: ARChA by UPT, Timișoara;
- Participarea se face pe bază de înscriere, prin completarea formularului dedicat.
Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară.
Ultimele noutăți

SPARK by UPT 2026: Uneori, un drum antreprenorial începe cu o scânteie

Matematica, mai aproape de elevi. UPT reia lecțiile gratuite de pregătire pentru Bacalaureat și admiterea la facultate
