30 aprilie 2026

Workshop internațional dedicat monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Copiat în clipboard
Workshop internațional dedicat monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin Programului Interreg VI-A România-Ungaria.

Workshop internațional dedicat monitorizării și evaluării sustenabilității urbane2 fotografii

Evenimentul a reunit experți în domeniul protecției mediului din România și Ungaria, alături de cadre didactice, cercetători și reprezentanți ai administrației publice din Timișoara și din Debrecen, oferind un cadru propice dialogului interdisciplinar și cooperării transfrontaliere.

Programul științific a inclus o serie de prezentări susținute de specialiști de prestigiu, care au abordat teme actuale privind monitorizarea și evaluarea sustenabilității urbane, precum:

  • implementarea proiectului ENVIREG și rezultatele cooperării transfrontaliere;
  • dezvoltarea de noi indicatori ai calității aerului, precum potențialul oxidativ al aerosolilor și implicațiile acestuia în mediul urban;
  • inițiative locale de sustenabilitate urbană la nivelul municipiului Debrecen;
  • monitorizarea calității aerului în județul Timiș, în context urban, peri-urban și rural;
  • metode și practici inovative de monitorizare a calității aerului în zona de frontieră româno-ungară.

Printre vorbitorii invitați s-au numărat: prof. dr. Alina Dumitrel, prorector al Universității Politehnica Timișoara, dr. László Juhász, director al Institutului de Chimie, Universitatea din Debrecen, conf. dr. Cornelia Muntean, manager de proiect(Universitatea Politehnica Timișoara), Dr. Edina Baranyai (Universitatea din Debrecen). Experți-invitați au fost: prof. dr. Salma Imre (Eötvös Loránd University, Budapesta), Edit Tornainé Kicsák (municipalitatea Debrecen), Lavinia Alina Călușeru (Consiliul Județean Timiș) și Viorel Roman (Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate).

Pe lângă prezentările în plen manifestarea a mai inclus o sesiune interactivă de schimb de idei care a permis identificarea unor direcții strategice pentru acțiuni viitoare în domeniul protecției mediului și dezvoltării durabile atât la nivelul municipalităților implicate, cât și în context euroregional.

Evenimentul reprezintă un moment important în consolidarea cooperării transfrontaliere și în dezvoltarea unor soluții inovatoare pentru monitorizarea mediului, contribuind la creșterea impactului pe termen lung al proiectului ENVIREG în comunitățile din zona de graniță România–Ungaria.

Mai multe informații pot fi obținute de la coordonatorul proiectului, conf. dr. ing. Cornelia Muntean, cornelia.muntean@upt.ro

Distribuie acest articol

Copiat în clipboard

Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară.

Este utilă această pagină?