Caută

Admiterea la doctorat

Înainte să te înscrii în concursul de admitere la studiile de doctorat, informează-te despre toți pașii din proces. Această pagină te informează despre calendar, documente, taxe și tematicile scoase la concurs.

Admiterea la doctorat

Calendarul admiterii

Sesiunea iulie 2026

8 iulie – 14 iulie, ora 16:00

Teme de cercetare

în curs de actualizare

Locuri disponibile

Locuri dedicate pentru candidații români de pretutindeni

în curs de actualizare

Înscrierea în concursul de admitere

Termenul limită pentru înscrierea în concursul de admitere la doctorat este 14 iulie, ora 16:00.

Documentele dosarului de înscriere (Anexa 4) se încarcă în platforma Enroll.

După ce încarci documentele în Enroll, trebuie să anunți Școala Doctorală UPT cu privire la finalizarea dosarului tău de înscriere, trimițând un e-mail la adresa scoaladoctorala@upt.ro.

Ulterior, vei primi de la Școala Doctorală UPT un e-mail cu numărul de înregistrare al dosarului sau observații referitoare la documentele încărcate.

Documente necesare

1. Fișa de înscriere

După înregistrarea în platforma Enroll, printează și semnează fișa de înscriere rezultată, conform Anexei 3.

2. Curriculum Vitae 

Redactează CV-ul în format EUROPASS și semnează-l.

3. Memoriul de activitate 

Memoriul de activitate este un document printat și semnat care conține:

  • Direcțiile și intențiile de studiu avute în vedere pentru programul doctoral;
  • Concordanța dintre domeniul de doctorat și pregătirea ta anterioară;
  • Gradul de inițiere în activități de cercetare și/sau practice;
  • Lucrări științifice publicate sau comunicate cu tematică asociată domeniului de doctorat;
  • Premii la fazele naționale ale unor concursuri profesionale în domeniul de specialitate.

Anexează la memoriu toate documentele justificative: lucrări științifice, diplome, premii.

4. Certificatul de competență lingvistică  

Poți prezenta un certificat obținut de la o altă structură de specialitate, cu avizul Centrului Interlingua al UPT, urmand pașii din secțiunea Informații echivalare atestate din Formularul de înscriere la testul de obținere a atestatului lingvistic în vederea admiterii la studii universitare de doctorat în IOSUD-UPT (.docx) [DOCX, 108.9 KB]

Dacă nu ai un astfel de certificat, poți solicita o testare online și eliberarea unui certificat de competență lingvistică de la Centrul Interlingua al UPT, prin transmiterea formularului de înscriere la adresa interlingua@upt.ro. Pentru eliberarea certificatului, este nevoie să transmiți și dovada achitării taxei de testare.

5. Dovada plății taxei de înscriere 

Chitanța de achitare a taxei de înscriere sau extras cont plată taxă de înscriere

6. Diploma de bacalaureat

Copie nelegalizată

7. Diploma de licență

Copie nelegalizată

8. Suplimentul diplomei de licență

Copie nelegalizată

9. Diploma de masterat

Copie nelegalizată

10. Suplimentul diplomei de masterat

Copie nelegalizată

11. Diplomă de studii aprofundate (dacă este cazul) 

Copie nelegalizată

12. Certificatul de naștere

Copie nelegalizată

13. Certificatul de căsătorie (dacă este cazul) 

Copie nelegalizată

14. Cartea de identitate

Copie nelegalizată


Taxe

Taxe de admitere

Pentru sesiunea 2026, taxele de admitere pentru cetățenii români, respectiv din state membre ale Uniunii Europene și state aparținând Spațiului Economic European, Regatului Unit și Confederației Elvețiene, constau în:

  • taxa de înscriere, în valoare de 300 de lei;
  • taxa de înmatriculare, în valoare de 200 lei.

Cum plătești taxele de admitere

Taxa de înscriere și taxa pentru testul de obținere a certificatului de competență lingvistică se pot plăti online, în contul UPT deschis la UniCredit Bank. La detalii de plată, menționează, după caz, „taxă de înscriere doctorat”, respectiv „taxă testare lingvistică”:

Cod fiscal: 4269282
Cont IBAN: RO90 BACX 0000 0030 1782 5061

Încarcă în platforma Enroll extrasul de cont cu dovada taxelor achitate.

Notă de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Taxe de studii

Colocviu

Procesul de admitere include un colocviu, adică prezentarea în format PowerPoint a memoriului tău de activitate, în fața comisiei de admitere.

Memoriul de activitate trebuie să conțină:

  • Direcțiile și intențiile de studiu avute în vedere pentru programul doctoral;
  • Concordanța dintre domeniul de doctorat și pregătirea anterioară;
  • Gradul de inițiere în activități de cercetare și/sau practice;
  • Lucrări științifice publicate sau comunicate cu tematică asociată domeniului de doctorat;
  • Premii la fazele naționale ale unor concursuri profesionale în domeniul de specialitate.

La înscrierea în concursul de admitere, atașezi acestui memoriu documentele justificative (lucrări științifice, diplome, premii).

Evaluarea candidaturii tale la doctorat se face conform criteriilor din Regulament.

Rezultate

Rezultatele vor fi afișate la data prevăzută în calendarul concursului de admitere.

Alte reglementări pentru admiterea la doctorat

OME 3102/08.02.2022 – pentru modificarea și completarea Metodologiei cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, master și doctorat aprobata prin OMENCS 6102/15.12.2016 – cu modificările și completările ulterioare.

OMEN 3473/17.03.2017 – privind aprobarea Metodologiei de primire la studii și școlarizare a cetățenilor străini începând cu anul școlar/universitar 2017–2018.

OMECS nr. 5269/2015  – Metodologie de recunoaștere și echivalare a diplomelor și certificatelor obținute la absolvirea studiilor universitare de nivel licență, masterat sau postuniversitare la instituții acreditate de învățământ superior din străinătate.

Dosarele pentru recunoașterea studiilor cetățenilor români și din state membre ale UE, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană se completează conform metodologiei MENCS,  în particular conform recunoașterii studiilor de licență și masterat.

Contact

Școala Doctorală

Piața Victoriei, nr. 2, 300006, Timișoara, Timiș, RomâniaEtaj 1, Sala 107
Program cu publicul:
Luni – joi, 12:00-15:00 Vineri, 12:00-13:00
Este utilă această pagină?