Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Cadre didactice din UPT, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române

 
 
Cadre didactice din UPT, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române

Cadre didactice din UPT, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române

7 Decembrie 2023

 

 

 

 

 

Și în acest an, ca și în anii precedenți, cadre didactice ale Universității Politehnica Timișoara s-au aflat printre laureații Premiilor Academiei Române, care se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.

Decernarea premilor s-a desfășurat în cadrul unei gale festive de înaltă ținută, în Aula Academiei Române, în prezența membrilor Adunării Generale, recompensând cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2021.

Academia Română acordă un număr de 81 de premii, purtând, fiecare, numele unei personalităţi din domeniul cultural sau științific reprezentat în cele 14 secții ale Academiei Române: filologie și literatură, istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, geonomie, științe tehnice, agronomie și silvicultură, medicină, economie, științe juridice și sociologie, filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, arte, arhitectură și audiovizual, știința și tehnologia informației.

Valoarea creației științifice din Universitatea Politehnica Timișoara a obținut astfel o nouă recunoaștere, trei dintre cadrele didactice ale acesteia fiind laureate:

Premiul „Anghel Saligny“ a fost obținut de grupul de lucrări „Studii teoretice și experimentale privind comportarea seismică a pereților beton armat și hibrizi/compoziți oțel beton / The seismic behavior of reinforced concrete and hybrid/composite shear walls – Theoretical and experimental approaches”, având ca autori pe prof.univ.dr.ing. Daniel Dan, prorector al UPT, și prof.univ.dr.ing. Valeriu-Augustin Stoian, cadru didactic la Facultatea de Construcții.

Premiul „Tudor Tănăsescu“ a fost obținut pentru grupul de lucrări „Modele şi regulatoare prin transformarea modelelor bazate pe produs tensorial”, având ca autor principal pe lect.univ.dr.ing. Elena-Lorena Hedrea, cadru didactic la Departamentul de Automatică și Informatică Industrială din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a UPT.

De asemenea, prof.univ.dr.ing. Radu-Emil Precup, directorul Școlii Doctorale a Universității Politehnica Timișoara, a ridicat Diploma „Meritul Academic“ acordată, pentru poziţia fruntaşă în evaluarea internațională Clarivate, revistei „Romanian Journal of Information Science and Technology“, al cărei editor-șef este.

În cadrul aceluiași eveniment, Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu“ din Timișoara a primit Diploma „Meritul Academic“ cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la înfiinţare.

 
Cadre didactice din UPT, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române
Cadre didactice din UPT, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române
Cadre didactice din UPT, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române
Cadre didactice din UPT, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române
Cadre didactice din UPT, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +