Universitatea Politehnica Timişoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Cea mai mare campanie de donare de carte pentru licee

 
 
Cea mai mare campanie de donare de carte pentru licee

UPT în parteneriat cu Continental Anvelope Timișoara, a lansat cea mai mare campanie de donare de carte tehnică

7 Noiembrie 2018

 

 

 

 

În cadrul deschiderii festive a Zilelor Politehnicii 2018, care marchează cei 98 de ani de existență ai instituției de învățământ superior, Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Continental Anvelope Timișoara, a lansat cea mai mare campanie de donare de carte tehnică pentru liceele din jumătatea de vest a României. În cadrul acțiunii, vor fi distribuite 2500 de volume de carte tehnică pentru a încuraja tinerii să se orienteze spre studii în domeniile ingineriei. O mare parte dintre cărți au și fost distribuite directorilor de licee prezenți la aniversarea UPT, restul urmând să fie trimise liceelor în perioada următoare.

Fondul de carte disponibil în majoritatea liceelor din România este vechi, depășit moral și insuficient pentru a suscita interesul tinerilor spre domeniile prioritare ale ingineriei. Acest lucru are la bază, de cele mai multe ori, finanțarea insuficientă. Astfel, mulți dintre tinerii liceeni ajung în clasa a XII-a fără să fi avut acces la literatura tehnică de specialitate, alta decât cea din manualele de matematică sau fizică. Acest lucru are consecințe grave asupra formării profesionale inițiale a tinerilor, care nu par a fi încurajați să urmeze cariere de succes în domenii tehnice. Iar în condițiile actuale, în care în sectorul privat se înregistrează un deficit major de forță de muncă superior calificată, urmarea unei cariere inginerești ar putea reprezenta o oportunitate pentru liceeni.

Continental Anvelope Timișoara a decis să se alăture Universității Politehnica Timișoara pentru această inițiativă alocând o finanțare de aproape 90.000 de lei, echivalentul a 80% din valoarea estimată a acțiunii, din dorința de a adopta o poziție proactivă față de constrângerile pieței forței de muncă și pentru a încuraja tinerii să se îndrepte spre educația superioară de profil tehnologic. „Este o mare onoare și bucurie pentru mine și pentru Continental Anvelope Timișoara să fim parteneri ai acestui proiect, prin care sperăm să subliniem încă o dată nevoia de oameni bine pregătiți în domeniile tehnice pe care o resimțim cu toții în Timișoara”, a declarat Sorin Samonid, directorul general Continental Anvelope Timișoara.

„Universitatea Politehnica Timișoara a inițiat, în ultimii ani, o serie de acțiuni care îi vizează pe elevii de liceu și ne bucurăm că mediul economic, prin reprezentanți care fac parte și din Comitetul Director al UPT, sprijină astfel de demersuri. Inserția profesională a absolvenților UPT este aproape de limita maximă, iar o informare corectă a liceenilor despre oportunitățile oferite de instituția noastră contribuie la planificarea unei cariere de succes”, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban.

Acțiunea face parte integrantă dintr-o serie de evenimente menite să amintească locuitorilor regiunii despre rolul de pivot pe care Școala Politehnică l-a avut în dezvoltarea vieții economice, sociale și culturale din jumătatea vestică a țării, evenimente organizate cu prilejul aniversării de 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara.

 
Cea mai mare campanie de donare de carte pentru licee
Cea mai mare campanie de donare de carte pentru licee
Cea mai mare campanie de donare de carte pentru licee
 
 
 
 
ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT AnelisPlus2020 Comunicate UPT
 
© Copyright 2018 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +