Eliberarea actelor de studii și a documentelor universitare
Informează-te despre procedura de eliberare a unui act de studii în original sau a unui alt document universitar în original, în funcție de situația ta și de actul solicitat.
Ce trebuie să știi
Păstrează actele de studii în cele mai bune condiții. Evită, pe cât posibil, să depui acte de studii originale la diferite instituții. Nu plastifia documentele originale.
Pașii, documentele necesare și eventualele taxe diferă în funcție de actul de studii solicitat și în funcție de situația studiilor tale la UPT. Mai jos găsești explicații clare pentru fiecare situație, astfel știi exact ce ai de făcut pentru a solicita sau ridica documentul potrivit.
Eliberarea actelor de studii în original se face doar pe bază de programare prealabilă.
Diplomă
Diploma este un act de studii oficial care confirmă finalizarea studiilor universitare și acordarea titlului corespunzător programului absolvit. Este însoțită de documentele anexe prevăzute de legislație.
Pentru cea mai recentă promoție de absolvenți
Eliberarea actelor de studii se face în termen de maximum 12 luni de la promovarea examenelor de finalizare a studiilor.
Pentru absolvenți din generații precedente
Dacă ai absolvit studiile la UPT cu mai mult timp în urmă, îți putem elibera diploma la cerere.
Aici găsești informații despre ce ai de făcut pentru a o ridica, în funcție de cât timp a trecut de când ai absolvit studiile.
Situația școlară
Situația școlară este un document universitar care atestă parcursul tău universitar: disciplinele studiate, creditele obținute, rezultatele la examene etc.
Dacă ești student înmatriculat la UPT sau proaspăt absolvent, înainte ca diploma să fie întocmită, îți poți solicita situația școlară la secretariatul facultății (.pdf) [PDF, 525.3 KB] unde ai studiat, unde depui cererea tip AS4 (.pdf) [PDF, 300.2 KB]. Termenul de eliberare este de 3 zile lucrătoare, iar emiterea actului este gratuită.
Dacă ești fost student UPT, dar nu ți-ai finalizat studiile (retragere, exmatriculare), solicită situația școlară la secretariatul facultății (.pdf) [PDF, 525.3 KB] unde ai studiat, unde depui cererea tip AS4 (.pdf) [PDF, 300.2 KB].
Plătește taxa la Casieria UPT, la momentul ridicării situației școlare. Consultă Hotărârea nr. 2/14.01.2014 a Consiliului de Administrație al UPT privind taxele referitoare la actele de studii (.pdf) [PDF, 1.25 MB] pentru a afla cât trebuie să plătești.
Foaia matricolă / suplimentul la diplomă
Foaia matricolă / suplimentul la diplomă este un document universitar care conține toate disciplinele parcurse, notele obținute, creditele aferente fiecărei materii etc.
Poți solicita foaia matricolă dacă faci parte din promoțiile de absolvenți din perioada 1983–1991, perioadă în care diplomele nu erau însoțite de anexă de studii. De asemenea, pentru absolvenții UPT din promoții ulterioare, putem elibera un duplicat de foaie matricolă / supliment la diplomă, dacă e cazul.
Termenul de eliberare a foii matricole / suplimentului de diplomă este de 5 zile lucrătoare în regim normal sau 3 zile lucrătoare în regim de urgență.
Depune la secretariatul facultății (.pdf) [PDF, 525.3 KB] cererea tip AS2 (.pdf) [PDF, 301.0 KB], apoi ridică foaia matricolă / suplimentul de diplomă de la Serviciul Acte de Studii.
Plătește taxa la Casieria UPT, la momentul ridicării foii matricole / suplimentului la diplomă.
Consultă Hotărârea nr. 2/14.01.2014 a Consiliului de Administrație al UPT privind taxele referitoare la actele de studii (.pdf) [PDF, 1.25 MB] pentru a afla cât trebuie să plătești.
Programa analitică
Programa analitică este un document care detaliază disciplinele studiate pe parcursul programului universitar, numărul de ore, creditele, conținutul fiecărei materii etc.
Dacă ești absolvent, poți solicita eliberarea programei analitice integrale, în regim normal (după 15 zile lucrătoare) sau în regim de urgență (10 zile lucrătoare):
- Depune cererea tip AS3 (.pdf) [PDF, 301.8 KB] la secretariatul facultății (.pdf) [PDF, 525.3 KB];
- Plătește taxa la Casieria UPT, la momentul ridicării programei analitice.
Consultă Hotărârea nr. 2/14.01.2014 a Consiliului de Administrație al UPT privind taxele referitoare la actele de studii (.pdf) [PDF, 1.25 MB] pentru a afla cât trebuie să plătești; - Ridică programa analitică de la Serviciul Acte de Studii.
Dacă ești student sau fost student UPT cu studii nefinalizate, poți solicita eliberarea unei programe analitice parțiale, în regim normal (după 15 zile lucrătoare) sau în regim de urgență (10 zile lucrătoare), urmând aceiași pași de mai sus.
Adeverință pentru confirmarea autenticității diplomei
Acest tip de adeverință poate fi necesar în vederea angajării în străinătate și alte scopuri (cu excepția dosarului de pensionare).
Depune la Serviciul Acte de Studii:
- Cerere tip AS5-a (.pdf) [PDF, 303.9 KB];
- Copie după diplomă;
- Copie după anexa de studii.
Plătește taxa la Casieria UPT, la momentul ridicării adeverinței. Consultă Hotărârea nr. 2/14.01.2014 a Consiliului de Administrație al UPT privind taxele referitoare la actele de studii (.pdf) [PDF, 1.25 MB] pentru a afla cât trebuie să plătești.
Ridică documentul în 3 zile lucrătoare.
Adeverință referitoare la școlarizare/studiile absolvite
Acest tip de adeverință poate fi necesar pentru publicarea pierderii actului de studii în Monitorul Oficial sau pentru alte scopuri (cu excepția dosarului de pensionare).
Depune la Serviciul Acte de Studii:
- Cerere tip AS5-b (.pdf) [PDF, 303.3 KB];
- Copie după diplomă, dacă există;
- Copie după anexa de studii.
Plătește taxa la Casieria UPT, la momentul ridicării adeverinței. Consultă Hotărârea nr. 2/14.01.2014 a Consiliului de Administrație al UPT privind taxele referitoare la actele de studii (.pdf) [PDF, 1.25 MB] pentru a afla cât trebuie să plătești.
Ridică documentul după 3 zile lucrătoare.
Certificat de absolvire a modulului psihopedagogic
Acest act, cu foaia matricolă anexată (în regim postuniversitar), se solicită și se ridică pe bază de programare de la Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic (str. P. Râmneanțu, nr. 2, telefon: 0256 404 066).
Certificat de conversie profesională
Acest act, cu foaia matricolă anexată, se solicită și se ridică pe bază de programare de la Serviciul Acte de Studii.
Certificat de acordare a gradului didactic
Acest act se solicită și se ridică pe bază de programare de la Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic (str. P. Râmneanțu, nr. 2, telefon: 0256 404 066). Taxa de eliberare este de 50 lei.
Diploma de doctor inginer
Acest act se solicită și se ridică pe bază de programare de la Școala Doctorală (clădirea Rectoratului UPT, Piața Victoriei, nr. 2, et. 1, camera 103, telefon: 0256 403 183).
Diplome și certificate de studii postuniversitare de specializare și perfecționare
Acest act se solicită și se ridică pe bază de programare de la Centrul de Educație Permanentă (bd. Vasile Pârvan, nr. 2 B, corp C, et. 3, telefon: +40 (256) 404670).