Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării

 
 
 Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării

11 noiembrie - Ziua Politehnicii

11 Noiembrie 2021

 

 

 

 

 

Înființată la 11 noiembrie 1920, prin Decretul semnat de Regele Ferdinand, dintr-o necesitate firească, Timișoara fiind cel mai dezvoltat oraș al țării din punct de vedere industrial, Școala Politehnică din orașul de pe Bega, prima instituție de învățământ superior din partea de vest a României, a contribuit decisiv la dezvoltarea modernă a orașului Timișoara sau a regiunii. Prin cei peste 135.000 de absolvenți de-a lungul celor peste 100 de ani de existență, prin școlile create aici în majoritatea domeniilor inginerești, prin cercetarea științifică, prin ceea ce a reprezentat ca argument câteodată decisiv pentru atragerea de investiții în zonă,  dar și prin sport, muzică, artă, implicare în viața comunității, brandul Politehnicii s-a consolidat. Am construit profesioniști, lideri pentru Timișoara, Timiș dar și pentru alte municipii sau județe din România sau companii de pe întregul mapamond.

Acum, când sărbătorim 101 ani, privim în urmă cu mândrie la înaintașii noștri, la tradiția care a consacrat Universitatea Politehnica Timișoara ca instituție de învățământ superior de excelență, aflată mereu pe locuri fruntașe între universitățile din România, dar și spre viitor, cu responsabilitate, la provocările celui de-al doilea secol al existenței noastre.

Evenimentul aniversar a avut loc în data de 11 noiembrie 2021, în regim hibrid, cu o prezență redusă în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara și mult mai largă în mediul online, via Zoom, fiind transmis în direct și pe pagina de Facebook a instituției.

Reuniunea a fost deschisă de rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, iar mesaje aniversare au fost rostite și de prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu, președintele Senatului UPT, prof.univ.dr.ing. Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj și președinte al Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT), dr.ing. Dan Bedros, președintele Comitetului Director al UPT, Sorin Maxim, director general ADR Vest, prof. Marin Popescu, inspector școlar general al ISJ Timiș, prof.univ.dr. Levente Kovacs, rectorul Universității Obuda din Budapesta (absolvent al UPT) și Alexandru Iliescu, reprezentantul studenților în Senatul UPT.

Mesajul rectorului UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan:

„Încheiem azi primul an al noului secol al Universității Politehnica Timișoara. Cum se vede prezentul Politehnicii? Cum trebuie să privim spre viitor, pentru a consolida acest edificiu minunat al Timișoarei și al Banatului? Dacă analizăm ce am realizat în acest prim an al noului secol al UPT, vedem o schimbare de paradigmă instituțională.

În ceea ce privește cultura organizațională, am făcut, în acest prim an pași importanți prin training-urile asigurate pentru resursele umane, în special pentru managementul universității, atât în ceea ce privește zona administrativă, cât și cea didactică, training-uri specifice corporațiilor, organizate în premieră pentru o instituție de învățământ.

Pași importanți au fost făcuți și în ceea ce înseamnă digitalizarea, venind, într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu o serie de aplicații, prin care aducem un nou suflu în piața educațională, în piața de marketing sau aplicații pentru zona administrativă, aplicații software care, în această perioadă pandemică, ne-au ajutat să ne dezvoltăm într-un ritm alert, cu conștientizarea tuturor colegilor din comunitatea universitară că acest lucru e necesar.

În ceea ce privește cercetarea, am stabilit metodologii prin care să sprijinim, chiar și financiar, pe cei care au rezultate deosebite în această zonă. Chiar în aceste zile trebuie să recunosc că mă bucură că în acel top al celor mai citați 2% dintre autorii de lucrări științifice indexate Scopus, avem cercetători care, pe de o parte, confirmă statutul pe care l-a avut mereu Politehnica, de a avea oameni cu o valoare deosebită în cercetare, începând de la cei care au pus bazele instituției, academicieni sau personalități formate la universități de prestigiu din Europa, și până în prezent, fiind, din acest punct de vedere, între primele trei universități din țară. De asemenea, ne confirmă că și generațiile care vin din urmă păstrează tradiția și duc mai departe valorile care ne-au consacrat. Avem în acest top nu doar cercetători de valoare, cu rezultate pentru întreaga carieră, ci și tineri, care se ridică la nivelul tradiției.

Tot în zona de cercetare, am mai venit cu două proiecte interesante, care sunt deja și într-o formă de confirmare, unul dintre acestea fiind un centru de transfer tehnologic, finanțat de către ADR Vest, care pune bazele dezvoltării unor proiecte foarte interesante cu companiile, conform tradiției stabilite încă de la înființarea universității, de motor al dezvoltării regionale, dar și o confirmare, prin includerea Centrului de cercetare în ingineria datelor, inteligență artificială și sisteme inteligente în foaia de parcurs națională a infrastructurilor de cercetare, singurul de acest fel din Timișoara, care ne poate deschide o serie de finanțări prin diverse programe.

Rezultatele din cercetare ne confirmă statutul pe care îl avem, dar și în zona didactică am început o serie de training-uri pentru a aborda mai atractiv și mai eficient învățământul online, pentru a putea folosi tehnici noi de predare, atât de necesare generației actuale de studenți, iar în perioada următoare îi vom premia și pe cei mai buni, care vor deveni repere pentru colegii lor din facultăți.

În ceea ce privește antreprenoriatul, au venit în acest an și rezultatele pentru proiectele depuse. Unul dintre acestea, dedicat antreprenoriatului în zonele rurale, cu fonduri importante, confirmă statutul de universitate care sprijină dezvoltarea întregii regiuni, atât în zonele urbane. cât și cele rurale. Un alt proiect sprijină antreprenoriatul studențesc, deosebit de util pentru punerea în practică a ideilor tinerilor.

Nu ne limităm însă doar la educație și la cercetare, am dezvoltat proiecte și pe zona culturală și pe cea sportivă. Cel de pe zona culturală vizează dezvoltarea unui centru de artă contemporană. Viziunea noastră înseamnă și o nouă abordare asupra a ceea ce înseamnă un campus universitar, un campus verde, un mic oraș, pentru că Politehnica este un oraș în oraș, prin numărul de membri ai comunității, dar și prin paleta de abordări pe care o are. Anul acesta, în luna decembrie, aniversăm și Centenarul sportiv al Universității Politehnica Timișoara. De altfel, sportul s-a dezvoltat odată cu universitatea la Politehnică. Brandul Politehnica Timișoara conține și o doză importantă de sport. În ultimii ani s-au adăugat noi secții clubului sportiv. Clubul de fotbal vine și el cu un nou proiect inovativ, un nou mod de organizare, ca societate pe acțiuni, prin care încercăm să atragem oameni importanți din comunitatea din oraș și chiar din regiune pentru că, până la urmă, Politehnica Timișoara e un club al întregii regiuni.

Sunt multe subiecte, proiecte cu dezvoltare pe ani de zile, dar cred că cel mai important pentru noi, dincolo de ziduri, rămâne spiritul și cred că o comunitate puternică a oamenilor Politehnicii ne va asigura succesul în toate demersurile pe care le construim. Sunt mândru să spun că această comunitate există și ne alimentează cu energie pentru toate proiectele pe care le avem în desfășurare și cele pe care le vom gândi în anii următori.

Vivat, crescat, floreat Universitatea Politehnica Timișoara!”

 

Aniversarea a 80 de ani de la înființarea Facultății de Construcții

Tot în data de 11 noiembrie, Facultatea de Construcții a aniversat 80 de ani de la înființare, perioadă în care și-a construit tradiția în prima linie a dezvoltării academice, științifice și profesionale în domeniu, prin reputația cadrelor didactice și prestația profesională a peste 20.000 de absolvenți. Facultatea de Construcții din Timișoara a fost înființată prin Decretul Lege nr. 3134/11 noiembrie 1941 al Consiliului de Miniștri, împlinind astfel visul pentru care profesorul Victor Vlad, unul din ctitorii de marcă ai Școlii Politehnice, militase aproape 20 de ani.

Facultatea de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara a cunoscut o continuă dezvoltare și diversificare, în special după reforma învățământului din 1948. Cadre didactice cu înaltă prestanță academică au adus prestigiul facultății, creând și adevărate școli în domeniul Ingineriei Civile: Pompiliu Nicolau - construcții hidrotehnice, Nicolae Maior si Laurențiu Nicoară –infrastructuri pentru transporturi, Dan Mateescu - construcții metalice, Constantin Avram - beton armat. Și în prezent, Facultatea de Construcții din cadrul UPT are o serie de cadre didactice de valoare, cu recunoaștere internațională, membri ai Academiei Române sau ai Academiei de Științe Tehnice din România, membri în diverse structuri internaționale în domeniu.

Ca atare, nu este o surpriză faptul că, începând cu anul 2017, a existat o creștere continuă a numărului de studenți la nivelul anului I studii de licență din cadrul Facultății de Construcții din Timișoara (cu 17% în 2018, 48% în 2019, respectiv cu 83% în 2020). În anul 2020, admiterea la Facultatea de Construcții a reprezentat cea mai mare creștere din UPT.

Perspectiva anilor 2021-2027 este deosebit de favorabilă pieței construcțiilor, având în vedere și proiectele existente în domeniul infrastructurii, stimulate și de fondurile Uniunii Europene puse la dispoziția României în această perioadă.

Aniversarea celor 80 de ani de la înființarea Facultății de Construcții a avut loc tot în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara și tot în regim hibrid, cu o prezență fizică redusă, impusă de condițiile epidemiologice, dar cu o serie de invitați care au transmis online mesajele lor.

În deschiderea evenimentului, a avut loc o prezentare a istoriei, realizărilor și perspectivelor facultății prin intermediul mesajelor rectorului UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, președintelui Academiei Române - filiala Timișoara, acad. Dan Dubină, și a decanului facultății, prof.univ.dr.ing. Raul Zaharia.

Cu această ocazie, au fost decernate și titluri de Profesor Emerit unor cadre didactice de prestigiu ale facultății: acad. Dan Dubină, prof.dr.ing. Ion Costescu și prof.dr.ing. Gheorghe Lucaci. Titlurile și plachetele aferente au fost înmânate de rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, și de președintele Senatului UPT, prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu.

Mesaje aniversare online au fost transmise de absolvenți de succes ai facultății (Zeno Dan, Viorel Sorinel Duducea, Cristian Moisescu Ciocan, Ștefan Dună, Gabriel Kerekes, Viktor Szalai), dar și de către decanii celorlalte facultăți de construcții din țară (prof.dr.ing. Ioan Tuns, decanul Facultății de Construcții – Universitatea Transilvania din Brașov; conf.dr.ing. Mădălina Mirela Stoian, prorector Universitatea Tehnică de Construcții București; prof.dr.ing. Daniela Lucia Manea, decanul Facultății de Construcții – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca; lect.dr.ing. Cosmin Filip, decanul Facultății de Construcții – Universitatea „Ovidius” din Constanța; prof.dr.ing. Dorina Nicolina Isopescu, decanul Facultății de Construcții și Instalații – Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iași; prof.dr.ing. Marcela-Florina Prada, decanul Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură - Universitatea din Oradea).

 

Lansarea proiectului Timișoara la plic - Palatul Lloyd

Tot în data de 11 noiembrie 2021, cu prilejul aniversării a 101 ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara, a avut loc lansarea proiectului Timișoara la plic - Palatul Lloyd. Prin intermediul acestuia, Clădirea Rectoratului Universității Politehnica din Timișoara are acum machetă în miniatură, ca urmare a unui parteneriat încheiat cu Timișoara la Cutie, devenind astfel prima Universitate din țară care are un astfel de produs, creat atât pentru miile de studenți care-i trec pragul an de an, pentru absolvenți, angajații și copiii lor, precum și pentru publicul larg.

Prin acest proiect copiii Timișoarei, viitorii studenți de mâine, pot descoperi nu doar o bucățică din valoarea istorică, arhitecturală a orașului cât și importanța colosală pe care o are Universitatea Politehnica la dezvoltarea socio-economică a orașului.

Lansarea produsului a avut loc în prezența domnului rector al Universității Politehnica din Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a prof.univ.dr.arh. Vlad Gaivoronschi, precum și a celor care au realizat macheta în miniatură și cartea poștală, co-fondatoarele proiectului „Timișoara la cutie”, Elisabeta Varga-Piątek și Nicoleta Ciocov.

Timișoara la plic - Palatul Lloyd conține planșele din care se poate crea miniatura Palatului Lloyd și o carte poștală, în format A5, ce cuprinde pe verso informații despre istoria maiestuoasei clădiri.

La fel ca și la celelalte produse, grafica acestor noi materiale este realizată de cunoscutul ilustrator de cărți pentru copii, Dan Ungureanu, absolvent al Facultății de Arte din Timișoara, cu un masterat în ilustrația de carte la Cambridge School of Art și câștigător a numeroase concursuri de ilustrație din țară și străinătate.

Palatul Lloyd a fost construit între anii 1910-1912, în stil Secession, după planurile arhitectului Leopold Baumhorn. În primii ani, palatul a funcționat ca sediu al Bursei Agricole a Societăţii Lloyd, iar la etajele al doilea și al treilea se găseau apartamente de închiriat pentru cei cu dare de mână. De construcţie s-a ocupat arhitectul timişorean Arnold Merbl. Primarul Timişoarei Josef Geml, a spus despre Palatul Lloyd că „este cea mai frumoasă casă din Timişoara”.

În timpul primului război mondial, din 15 septembrie până în 18 octombrie 1915, cartierul general al trupelor germane s-a instalat în Palatul Lloyd. În acea perioadă, mareşalul August von Mackensen, comandantul suprem al armatei germane din Balcani, a fost găzduit la al doilea etaj al clădirii, în apartamentul unei familii evreieşti bogate, Rozsavölgyi, conform unui ziar din acea vreme, Alt Temeswar.

La intrarea în Sala Senatului Universităţii Politehnica din Timişoara din incinta Palatului Loyd, a fost montată, în 2019, o placă ce marchează „dialogul purtat aici, la data de 19 februarie 1919, de Comisia americană desemnată de Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace de la Paris cu reprezentanţii tuturor naţionalităţilor bănăţene, care a condus la decizia privind graniţa de vest a Provinciei după Primul Război Mondial".

Tot în incinta palatului, la 23-24 mai 1920, în Palatul Lloyd, în actuala Sală a Senatului Universității Politehnica Timișoara, a fost organizată prima expoziție filatelică din România Mare. Din catalogul expoziţiei reiese că aceasta a fost patronată de Stan Vidrighin, pe atunci primar, iar ulterior rector al Politehnicii timișorene.

Din 1951, imobilul aparține Universității Politehnica Timișoara, iar astazi aici este Rectoratul instituției, care recent a intrat într-un amplu proces de renovare. Fațada dinspre Piața Victoriei este deja dezvelită, spre desfătarea privirilor trecătorilor, urmând ca până în vara anului viitor să se finalizeze și celelalte două fronturi.

 
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
Ziua Politehnicii: 101 ani de la înființarea primei universități din partea de vest a țării
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +