Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

98 pentru Poli

 
 
98 pentru Poli

98 de tururi de pistă, câte unul pentru fiecare an de existență al Politehnicii

15 Noiembrie 2018

 

 

 

 

 

Pentru a reflecta importanța pe care Universitatea Politehnica Timișoara a acordat-o întotdeauna sportului, încă de la înființare, în urmă cu câțiva ani a fost demarată, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării instituției, o cursă în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Clubul Sportiv Asociaţia Alergotura, s-a bucurat de un real succes, a devenit o tradiție, iar anul acesta, în 14 noiembrie, sub titlul ”98 pentru Poli”, s-au parcurs 98 de tururi de pistă, câte unul pentru fiecare an de existență al Politehnicii.

Tradiţionala cursă de alergare în cadrul Zilelor Politehnicii a mobilizat în acest an mai mulţi studenţi şi cadre didactice decât în anii trecuţi. Fiecare tură a avut câte un lider, care a alergat cu steagul instituţiei, primul fiind chiar rectorul UPT, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Şerban. Ultima tură a fost asigurată, din nou, ca şi în anii precedenţi, de prof.univ.dr.ing. Daniel Dan, prorector. În rest au mai alergat reprezentanţii conducerii UPT, ai tuturor facultăţilor, departamentelor şi ligilor studenţeşti.

În total, peste 500 de persoane au alergat în cele 98 de ture de stadion, la Baza Sportivă nr.1 a Politehnicii, cel mai în vârstă fiind Emil Pitar, de 62 de ani. La cursa de alergare a luat parte şi "generaţia viitoare" a Politehnicii, Francesca Bakos, de 11 ani, şi Laurenţiu Şorăndaru, de 9 ani.

 
98 pentru Poli
98 pentru Poli
 
 
 
 
ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT AnelisPlus2020 Comunicate UPT
 
© Copyright 2021 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +