Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Cercetarea științifică, la loc de frunte în UPT

 
 
Cercetarea științifică, la loc de frunte în UPT

Retrospectiva anului 2017

8 Ianuarie 2018

 

 

 

 

 

 

Cercetarea științifică a ocupat, și în 2017, un loc de cinste în cadrul activităților derulate la Universitatea Politehnica Timișoara. În cursul anului au fost demarate/derulate sute de proiecte, în cadrul unor competiții interne, naționale, internaționale, au fost încheiate contracte cu mediul economic și au fost organizate conferințe internaționale de prestigiu.

În primăvara anului 2017 a fost lansată o competiție internă de proiecte de cercetare-dezvoltare,  prin care s-a oferit finanțare de peste 700.000 de lei pentru tinerii cercetători ai UPT. La competiție au putut participa doar tineri cercetători, în vârstă de până la 45 de ani, cu titlul de asistent universitar sau șef de lucrări/lector universitar. Au intrat în competiție 76 de proiecte, structurate pe 14 domenii de cercetare din UPT, locul întâi din fiecare domeniu urmând să fie finanțat cu cel puțin 10.000 de euro. În premieră națională, o parte din finanțare e asigurată de mediul privat, iar restul din fondurile proprii ale UPT, bugetul total al competiției fiind de aproximativ 150.000 de euro. O a doua etapă a competiției va avea loc în cursul lunii ianuarie 2018, când proiectele de pe locurile necâștigătoare din prima etapă vor avea șansa să fie finanțate de către agenți economici interesați de temele de cercetare respective.

În cadrul „Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare - PN III”  au fost implementate în anul 2017  un număr de 84 de proiecte în valoare de aproximativ 10.000.000 lei:

Tot în anul 2017 – în luna decembrie au fost câștigate 3 proiecte din cadrul Programului complex realizat în consorții CDI structurate astfel:

  • 1 în care UPT are calitatea de coordonator, în valoare totală de 7.500.000 lei;
  • 2 în calitate de  parteneri, în valoare de aproximativ 2.000.000 lei.

În UPT s-au încheiat în anul 2017 și 115 contracte cu mediul economic, în valoare  totală de 1.800.000 lei.

De asemenea, Universitatea Politehnica Timișoara a implementat, în anul 2017, un număr de 30 de proiecte cu finanțare europeană în valoare de aproximativ 1.100.000 euro:

  • proiecte implementate în calitate de parteneri prin programe finanțate de Comisia Europeana (Research Fund for Coal and Steel (RFCS) respectiv Rights, Equality and Citizenship Programme (REC)); Valoare totala UPT: Valoare totala UPT 392.845 euro ;
  • proiecte implementate prin „Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009 – 2014, Program RO14 ”Cercetare în sectoare prioritare”, apelul pentru proiecte bilaterale; Valoare totala UPT: 43.474 euro;
  • proiect implementat prin EUROPEAN SPACE AGENCY (ESA); Valoare totala UPT: 115.000 euro;
  • proiecte implementate prin INTERREG Europe - Danube Transnational Programme, unul în calitate de coordonator, altul în calitate de partener. Valoare totala UPT: 447.713 euro ;
  • proiect tip FP7 aflat in ultimul an de implementare. Valoare UPT: 49000 euro;
  • proiecte implementate de tip EUROCOD. Valoarea UPT 28440 euro ;
  • în 2017, cercetători ai UPT au contribuit la implementarea cu succes a 10 proiecte COST, în acest mod fiind antrenați în rețele de cercetare la nivel european și internațional pe teme de actualitate la nivel academic și nu numai, în pregătirea de proiecte tip Horizon2020, în realizarea de lucrări științifice sub egida unor jurnale cu factor mare de impact.

În ultima parte a anului 2017 UPT a câștigat 2 noi proiecte de tip Orizont-2020, proiecte ce vor fi implementate începând cu anul 2018. Cele două proiecte acoperă arii de interes precum cercetări în domeniul chimiei cu accent pe energia regenerabilă și promovarea colaborării internaționale și trans-sectoriale prin schimbul de personal de cercetare și inovare, respectiv prin schimbul de cunoștințe și idei destinate armonizării conceptului „de la cercetare la piață” și invers. Valoarea acestor proiecte este de aproximativ 500.000 euro.

În UPT au fost organizate, în perioada septembrie-decembrie 2017, 3 conferințe internaționale de prestigiu:

  • 19th Central and Eastern European NMR Symposium & Bruker Users' Meeting - CEUM 2017 - 5-8 septembrie 2017);
  • 21st International Conference on System Theory, Control and Computing – ICSTCC 2017 (Joint Conference of SINTES 21, SACCS 17, SIMSIS 21, CONTI 10) - 19-21 octombrie, 2017;
  • SIM 2017: International Symposium on Management – „Challenges and Innovation in Management and Entrepreneurship” - ediția a XIV-a - 27-28 octombrie, 2017.

Ca o încununare a muncii depuse, profesorii Vasile Marinca și Nicolae Herișanu de la UPT au primit, în 15 decembrie 2017, premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române la categoria „Științe Tehnice” pentru monografia „The Optimal Homotopy Asymptotic Method. Engineering Applications”, publicată de renumita editură SPRINGER.

 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +