Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Conferința unui reputat specialist al UPT

 
 
Conferința unui reputat specialist al UPT

Profesorul Ioan David, membru de onoare ASTR

19 Noiembrie 2019

 

 

 

 

 

Potrivit unei tradiții a Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), primirea unui nou membru trebuie însoțită de susținerea unei așa-numite conferințe de recepție. Marți, 19 noiembrie 2019, Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit conferința susținută de unul dintre reputații specialiști ai săi, prof.univ.emerit dr.ing Ioan David, de la Facultatea de Construcții a UPT. Nu cu mult timp în urmă, acestuia  i s-a decernat, în cadrul unei ceremonii solemne, la sediul Academiei de Științe Tehnice din România, diploma de Membru de Onoare ASTR, în semn de recunoaștere a remarcabilei activități în domeniul științei și tehnicii.

Despre remarcabila carieră a profesorului Ioan David a vorbit un al distins membru al corpului profesoral al Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Vladimir Crețu.

În prezența mai multor academicieni, cadre didactice, colegi și prieteni, profesorul Ioan David a susținut conferința cu tema „Noi valențe ale conversiei hidroelectrice în contextul creșterii ponderii energiei regenerabile în mixul energetic”, în cadrul căreia s-a axat pe prezentarea celor mai noi sisteme de stocare a energiei hidroelectrice, o provocare pentru România, în special prin prisma pătrunderii tot mai accentuate a alternativelor energetice.

Prof.univ.em.dr.ing. Ioan David este absolvent al Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Construcții (promoția 1964) și al Universității de Vest Timișoara, Facultatea de matematică (promoția 1972), iar din 1974 este doctor inginer.

Și-a început cariera didactică în 1964, la Universitatea Politehnica Timișoara și a parcurs toate etapele ierarhiei academice, devenind profesor universitar și conducător de doctorat (din 1990). Pe parcursul carierei didactice, domnul profesor David a desfășurat o activitate remarcabilă, predând un număr semnificativ de discipline: Hidraulică, Hidraulică și Amenajări Hidrotehnice, Hidraulică subterană, Modelarea matematică în hidrotehnică. În perioada 1993-2005 a fost profesor la Technische Universität Darmstadt, Germania, iar din 2006 este profesor invitat la Universty of Applied Science Gießen-Frankfurt, Germania. Din 2010 este profesor consultant la Universitatea Politehnica Timișoara. A fost decan al Facultății de Hidrotehnică (1990-1994) și secretar științific al Senatului UPT (1989, 1990-1992).

Activitatea științifică este susținută de cele peste 200 de lucrări științifice publicate în reviste de specialitate, susținute la conferințe naționale și internaționale, 16 cărți publicate în țară și în străinătate, cursuri universitare, culegeri de probleme și îndrumătoare de laborator, 3 brevete de invenție și peste 80 de contracte de cercetare-dezvoltare.

Dintre distincțiile academice primite de profesorul Ioan David menționăm: Premiul MEI pentru cercetare (1972); Titlul academic de Profesor onorific al Universității Tehnice din Darmstadt, Germania (1999); Membru al „American Romanian Academy of Arts and Sciences” (2002); Membru al Corporației externe a Academiei de Științe Ungare (2005); Titlul de Excelență al Fundației POLITEHNICA Timișoara (2010).

 
Conferința profesorului Ioan David
Conferința profesorului Ioan David
Conferința profesorului Ioan David
Conferința profesorului Ioan David
Conferința profesorului Ioan David
Conferința profesorului Ioan David
Conferința profesorului Ioan David
Conferința profesorului Ioan David
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +