Universitatea Politehnica Timişoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Întâlnirea sportivilor din Timișoara cu prof.dr.Tudor Bompa

 
 
Întâlnirea sportivilor din Timișoara cu prof.dr.Tudor Bompa
8 Noiembrie 2017

 

 

 

 

 

Tudor Bompa, omul din spatele succesului lui Ben Johnson, vine la Universitatea Politehnica Timişoara

Prof.dr. Tudor Bompa, unul dintre specialiştii de top la nivel mondial, care a revoluţionat metodele de antrenament ale sportivilor din lumea întreagă, va fi invitat de onoare al Universităţii Politehnica Timişoara, care îi va conferi, în cadrul Săptămânii Politehnicii, titlul de Doctor Honoris Causa. De asemenea, renumitul profesor, care se află în spatele succesului atletului Ben Johnson, se va întâlni la Timişoara cu sportivi, antrenori, dar şi cu reprezentanţi ai massmedia, care vor putea pune întrebări şi afla secretele care stau la baza antrenamentelor sportivilor de top.

Miercuri, 8 noiembrie, la ora 13:00, prof.dr.Tudor Bompa va participa, în sala Auditorium a Bibliotecii UPT, la o întâlnire cu oamenii de sport din Timişoara, de la Departamentul de sport al Universităţii Politehnica, de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii de Vest, de la Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, antrenori de la Liceul cu program sportiv Banatul, de la cluburile sportive din oraş. În deschiderea întâlnirii, la ora 12:45, prof.dr. Tudor Bompa va avea o scurtă conferinţă de presă cu reprezentanţii massmedia din Timişoara.

Joi, 9 noiembrie, în Sala Mare a Senatului Universităţii Politehnica Timişoara, va avea loc ceremonia de decernare a titlului onorific Doctor Honoris Causa domnului prof.dr. Tudor Bompa, de la Universitatea York din Toronto, Canada.

Pentru Universitatea Politehnica Timişoara este o mare bucurie ca profesorul, cu largă apreciere şi recunoaştere internaţională, să îmbogăţească galeria personalităţilor de excepţie cărora universitatea le-a acordat această distincţie. Titlul de Doctor Honoris Causa este cea mai înaltă distincţie pe care o poate acorda Senatul Universităţii, ca o recunoaştere a meritelor şi ca expresie a ataşamentului laureatului faţă de oraşul în care a fost tânăr cadru didactic, la Institutul Politehnic Timişoara, în anii '60.

Tudor Bompa s-a născut la data de 23 decembrie 1932, în oraşul Năsăud, din nordul Ardealului românesc. Primele clase şcolare le-a urmat în oraşul natal, iar în anul 1949 s-a transferat la Şcoala Sportivă din Cluj-Napoca, sub patronajul Universităţii „Victor Babeş”. În perioada junioratului a făcut parte din lotul naţional de atletism, obţinând medalii de argint şi bronz, la Campionatele Naţionale, în probele de pentatlon, suliţă şi disc. A urmat cursurile Institutului de Cultură Fizică şi Sport, instituţie universitară sportivă prestigioasă din capitala României, Bucureşti, pe care le-a absolvit la vârsta de 24 ani, în anul 1956. În Bucureşti a activat în Clubul Casei Centrale a Armatei, CCA, obţinând şase titluri de campion al României la canotaj şi a câştigat o medalie de argint, în anul 1958, la Campionatul European. Încă din studenţie, dar mai ales după absolvirea facultăţii (1960-1970), a deţinut funcţiile de Director al Clubului Sportiv CCA, asistent universitar la Institutul Politehnic Timişoara şi Universitatea din Bucureşti şi Director de atletism la Politehnica Timişoara. Pentru sportivii de performanţă, începând din anul 1960, a pus bazele unor noi metode de antrenament, care au fost făcute publice pentru prima dată în revista „Studii şi cercetări” – Politehnica Timişoara, Tudor Bompa făcând parte din board-ul editorial.

Tudor Bompa este cunoscut ca omul care a revoluționat metodele de antrenament occidentale. După mai mult de 40 de ani de muncă în arena sporturilor internaționale, el este considerat unul dintre specialiștii de top ai lumii în ceea ce privește periodizarea, planificarea, performanța și antrenamentul de forță.

„Tudor Bompa a fost numit „tatăl” periodizării (planificării antrenamentului) și sunt sigur că sunt puțini atleți în lume care nu-și datorează succesul (chiar dacă nu realizează asta), într-un fel sau altul, teoriilor fostului român. Este unul dintre specialiștii de top ai lumii”, precizează revista britanică PeakPerformance.

Sistemul şi metodele de antrenament ale distinsului specialist sunt dovedite de performanţele „campionilor lui Bompa”, care au câştigat: 11 medalii (4 de aur, 2 de argint și 5 de bronz) la Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale; 3 medalii (2 de aur) la Jocurile Pan Americane; 22 de medalii la Campionate Naționale (în Canada și România).

Două rezultate de excepţie au încununat preocupările permanente, neîntrerupte, în perfecţionarea şi aplicarea metodelor sale, în scopul obţinerii performanţei la cel mai înalt nivel :

- Mihaela Peneș, junioara româncă, aruncătoare de suliță, campioană olimpică la Tokyo, în anul 1964. Tudor Bompa s-a ocupat de pregătirea fizică a junioarei Mihaela Peneș timp de un an și jumătate, în anii 1963-1964. Astfel, necunoscuta de 17 ani, pe care nimeni nu o lua în seamă, venită din calificări cu un rezultat de 51 m, a ajuns campioană olimpică la Tokyo, cu aruncarea, din prima încercare, de 60,54 metri.  A fost bomba Olimpiadei, „minunea de la Tokyo”, care a şocat lumea.

- Ben Johnson, sprinterul canadian, campion olimpic la Olimpiada de la Seul din anul 1988, la 100 metri. Revoluționând metodele de antrenament, cel mai cunoscut „produs” al lui Tudor Bompa este sprinterul canadian Ben Johnson. În anul 1988, la Olimpiada de la Seul, în „cursa secolului”, în competiție cu sprinterul american Carl Lewis, a trecut primul linia de sosire la proba de 100 m plat, cu un nou record mondial, 9,79 secunde. Acesta a fost punctul culminant al confruntării dintre cei doi titani mondiali ai probei de viteză.

 

 
 
 
 
ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Vlog UPT
 
© Copyright 2017 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +