Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Ioan Holender... din nou la UPT

 
 
Ioan Holender... din nou la UPT

În cadrul Zilelor Politehnicii 2018

15 Noiembrie 2018

 

 

 

 

 

Un moment special în cadrul Zilelor Politehnicii 2018 l-a constituit întâlnirea studenţilor şi cadrelor didactice din UPT cu Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, timişorean la origine şi... fost student al Politehnicii, evenimentul fiind găzduit de Biblioteca Centrală a Universităţii Politenica Timişoara.

În cadrul discuţiilor, Ioan Holender a punctat câteva dintre episoadele definitorii ale carierei sale, unul dintre acestea fiind legat chiar de Universitatea Politehnica Timişoara. Aici a fost student al Facultăţii de Mecanică, pe atunci dorindu-şi să devină inginer. Soarta avea să decidă însă altfel. Au urmat evenimentele din 1956, revolta studenţească, iar tânărul Holender, care luase cuvântul la celebra întrunire din cantina Politehnicii a fost exmatriculat, fără posibilitatea de a se reînscrie în vreo facultate din România.

A urmat episodul Austria, unde a început de la munca de jos, desenator tehnic, figurant la operă şi cântăreţ, dar fără mari perspective de carieră, până când i s-a sugerat că este "prea deştept" pentru a rămâne la acest stadiu. A început să facă impresariat artistic, iar în final a ajuns director al Operei de Stat din Viena, poziţie în care a stat timp de 19 ani şi care i-a adus celebritatea. Din acea funcţie a promovat România, a adus solişti şi instrumentişti pe care i-a angajat la Viena.

Perioada următoare l-a purtat pe aproape toate meridianele lumii, mai ales din postura de consultant al mai multor instituţii de cultură, printre care celebra Metropolitan Opera House din New York sau Opera din Tokyo.

În cadrul discuţiilor cu studenţii a evocat personalitatea unor profesori de calibru ai Politehnicii timişorene şi s-a interesat în special despre cum văd studenţii de astăzi perioada studenţiei, cariera şi plecarea din ţară. Atmosfera a fost una destinsă şi doar programul deosebit de încărcat l-au făcut să încheie întâlnirea.

 
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
Ioan Holender la UPT
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +