Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”

 
 
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”

un momento emoționant adus poveștilor de curaj și a luptei pentru libertate a Generației X"

26 Iulie 2023

 

 

 

 

 

Pe 23 iulie 2023, în incinta Cazarmei U, a avut loc spectacolul de teatru și dans "Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate", aducând în prim-plan poveștile impresionante ale tinerilor din Generația X, care au conturat destinul unei întregi națiuni și au devenit martirii libertății. Evenimentul reprezintă cea de-a 9-a producție culturală din seria adusă în fața publicului de către proiectul Spotlight Heritage Timișoara, ca parte a programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.

Spectacolul a reunit 500 de persoane, dornice să afle povestea eroilor care au definit soarta și destinul întregului popor în momentele cruciale ale istoriei. A fost o călătorie emoționantă în timp, aducând în prim-plan amintirile tinerilor care au dat glas libertății și care au pornit Revoluția din ’89.

Interpretarea artistică s-a bazat pe muzica compusă de Dan Simion, coregrafia și regia Dianei și lui Raul Avram, iar dramaturgia Marianei Boșneac. Dansatorii de la Clubul de dans sportiv Magnum Team au încântat audiența cu scene impresionante și pline de sentimente răscolitoare. Versurile memorabile ale lui Robert Șerban și imaginile-arhivă ale lui Constantin Duma au evocat o simfonie de cuvinte, muzică și imagini, oferind publicului o călătorie emoționantă și profundă prin poveștile ororilor petrecute în decembrie 1989. Spectacolul a fost o imersiune totală în istorie și în poveștile oamenilor care au trăit vremuri revoluționare.

Evenimentul a fost o adevărată reprezentație artistică, prin care s-a transmis un mesaj puternic despre curaj, sacrificiu și importanța libertății, evidențiind moștenirea culturală și istorică a orașului. Spotlight Heritage Timișoara a continuat să aducă în atenție momentele istorice cruciale din trecutul orașului și a națiunii, dezvăluind o parte esențială a patrimoniului cultural și istoric al orașului Timișoara, cât și al întregii țări.

Toate acestea a fost posibile datorită sprijinului Fundației Triade și al Muzeului Național al Banatului, care au susținut proiectul și misiunea culturală a Spotlight Heritage Timișoara.

Această nouă producție culturală a demonstrat încă o dată angajamentul și devotamentul Spotlight Heritage Timișoara de a conecta oamenii prin cultură și de a aduce în atenția publicului momentele semnificative ale istoriei Timișoarei, oferindu-le o perspectivă profundă asupra rădăcinilor și valorilor naționale.

Informații și imagini spectacol https://spotlight-timisoara.eu/eveniment/spectacolul-patrimoniul-sub-reflectoare-un-salt-in-libertate-un-momento-emotionant-adus-povestilor-de-curaj-si-a-luptei-pentru-libertate-a-generatiei-x/

Componentele digitale ale proiectului sunt accesibile online la adresa https://spotlight-timisoara.eu/ și prin aplicațiile mobile care pot fi descărcate din magazinele Android și Apple, căutând „Spotlight Timișoara”.

Informații despre eveniment sunt disponibile și pe:

 

 ***

Spotlight heritage /Patrimoniul sub reflectoare, spune multiplele povești ale Timișoarei prin intermediul tehnologiilor digitale, povești ale patrimoniului cultural și istoric, ale dezvoltării tehnice, ale comunităților și vecinătăților, ale locuitorilor de ieri și de azi. A început ca o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara prin Centrul de eLearning și Centrul Multimedia realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Ministerul Culturii și Identității Naționale, iar acum continuă să crească prin multiple finanțări și sprijin din partea partenerilor.

Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit în anul 2020 primul veac de învățământ universitar la Timișoara, înființată la 11 noiembrie 1920 prin Decret Regal. Universitatea Politehnica Timişoara, universitate de cercetare avansată şi educaţie, este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice, cât şi prin activitatea de excepţie a unor academicieni prestigioşi. Cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13500 studenţi. În cadrul celor 25 departamente îşi desfăşoară activitatea peste 800 cadre didactice, iar personalul administrativ şi auxiliar numără în jur de 1000 cadre.

Muzeul Național al Banatului are sediul într-o clădire declarată monument istoric - Castelul Huniade. Sediul temporar al Muzeului Național al Banatului pentru organizarea de expoziții temporare și evenimente culturale este bastionul Theresia, din strada Martin Luther nr. 4.

Clubul de dans sportiv Magnum Team a luat ființă în anul 2005 din pasiunea și visul celor doi antrenori fondatori, Diana și Raul Avram. Activitatea clubului a fost orientată, încă de la început, atât spre dansul ca activitate recreativă pentru copii, tineri și adulți, cât și spre latura de performanță a acestui sport. Palmaresul clubului a fost și este bogat, cu numeroase titluri și medalii naționale și internaționale, care au adus mândrie orașului și țării.  De la câștigarea titlului de campioni naționali, la cucerirea Cupei României și până la numeroase podiumuri internaționale, toate au fost câștigate cu muncă, seriozitate și multă implicare, atât din partea sportivilor cât și a antrenorilor.

Fundația Interart TRIADE a fost înființată în anul 2000, ca persoană juridică independentă, de drept privat, avându-l drept fondator pe sculptorul Peter Jecza. Încă de la început, fundația și-a propus studierea și promovarea valorilor artistice la nivel național și international și medierea artei, prin promovarea educației artistice, dezvoltarea publicului și îmbunătățirea climatului de intercomunicare la nivel social.

 
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”
Spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare - un salt în libertate”
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +