Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența

 
 
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența

premiile au fost acordate, în cadrul unei festivități restrânse

15 Decembrie 2020

 

 

 

 

 

Potrivit unei tradiții instituite încă din 2016, în fiecare an, în cadrul serbării de Crăciun, Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența în cercetare, pentru a răsplăti eforturile depuse de masteranzi, doctoranzi și tineri cercetători, care au cele mai multe lucrări științifice publicate în reviste recunoscute la nivel internațional. Pe lângă diplomă și plachetă, premiile includ și un grant suport în valoare de 1000 de euro, acordat din veniturile proprii ale universității.

În condițiile în care, din cauza pandemiei, serbarea de Crăciun nu a mai putut fi organizată, conducerea UPT a decis ca, totuși, premiile de excelență să fie acordate, în 15 decembrie 2020, în cadrul unei festivități restrânse, într-o atmosferă care să amintească de spiritul Crăciunului, în preajma bradului împodobit din holul Bibliotecii UPT și în acordurile colindelor interpretate de corul Politehnicii.

Amfitrion și moderator al evenimentului a fost prof.univ.dr.ing. Sorin Mușuroi, prorector, care, după o scurtă prezentare a dat cuvântul colegilor din conducerea UPT care, la rândul lor, au oferit premiile de excelență, după cum urmează:

  • Conf.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector UPT, a oferit premiul „Excelență în Cercetare”, la categoria masteranzi, domnișoarei Delia Anca Boțilă.
  • Prof.univ.dr.ing. Radu-Emil Precup, directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat, a oferit premiul „Excelență în Cercetare”, la categoria doctoranzi, doamnei ing. Melinda Vajda.
  • Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector UPT, a oferit premiul „Excelență în Cercetare”, la categoria tineri cercetători, sub 40 de ani, domnului prof.dr.ing. Bogdan Groza.

Anul acesta au fost introduse și câteva premii noi, care să marcheze Centenarul Universității Politenica Timișoara, subliniind câteva dintre direcțiile mari de dezvoltare ale instituției, care să marcheze trecerea spre „Politehnica noului secol”:

  • Prof.univ.dr.ing. Daniel Dan, prorector UPT, a înmânat premiul „Excelență în Internaționalizare” domnului prof.dr.ec. Claudiu Albulescu, directorul Departamentului de Relații Internaționale, pentru eforturile depuse în vederea restructurării și coordonarea activității departamentului.
  • Conf.univ.dr. Liviu Cădariu-Brăiloiu, prorector UPT, a oferit premiul „Excelență în Digitalizare” doamnei dr.ing. Diana Andone, directorul Centrului de e-Learning UPT, pentru întregul efort depus și sprijinul acordat în vederea trecerii procesului educațional de la sistemul tradițional la cel online.
  • Rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a acordat un premiu special, „Premiul Centenar”, instituit cu ocazia celor 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara, domnului academician Ion Boldea, un adevărat model de urmat pentru toate cadrele didactice, pentru excelență în activitatea academică și de cercetare.

 

 
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența
Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +