Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică și-a oferit sprijinul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

 
 
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică și-a oferit sprijinul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
16 August 2021

Vechimea instalației electrice, suprasolicitarea circuitelor, prelungirea traseelor, creșterea numărului de aparate folosite în cadrul procedurilor de tratament, toate acestea reprezintă riscuri pentru o posibilă defecțiune a sistemului electric al unității sanitare. De aceea, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara a cerut ajutorul specialiștilor de la Universitatea Politehnica din Timișoara.

 

“Am asistat în ultimele luni la tragediile produse în câteva spitale din țară din cauza suprasolicitării sistemului electric. Colegii noștri fac în permanență verificări, dar circuitele electrice ale spitalului sunt învechite, sistemul electric este subdimensionat și există, ca peste tot de altfel, atunci când vorbești de clădiri vechi, posibilitatea producerii unui accident. Noi am vrut să preîntâmpinăm acest lucru și i-am rugat pe colegii de la Universitatea Politehnica Timișoara să ne ajute. Am găsit imediat înțelegere și am început colaborarea.
Vreau să le mulțumesc pentru ceea ce au făcut până acum pentru noi, dar, mai ales, pentru ceea ce vor face pentru spitalul nostru și în viitor. Întotdeauna când am avut nevoie, comunitatea din Timișoara a fost alături de noi. Vreau să va spun că #impreunareusim nu este doar un simplu slogan, un hashtag. De-a lungul timpului, atunci când întreg sistemul sanitar, nu doar spitalul nostru, a suferit de o subfinanțare puternică, am primit donații de aparatură, am primit alimente pentru pacienții internați în spital, au venit alături de noi sute de voluntari care au ajutat, de la modernizarea unor saloane la îngrijirea bolnavilor. Și, iată, acum sunt alături de noi specialiștii de la Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică care ne ajută să punem la punct sistemul electric al spitalului”, spune prof.dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Echipa de specialiști ai Universității Politehnica Timișoara, conduși de Prof.univ.dr.ing. Sorin Mușuroi și completată de Conf.dr.ing. Ciprian Şorândaru și Prof.dr.ing. Nicolae Muntean, au realizat un bilanț energetic, pe "intrare", la toate cele trei faze, dar și pe fiecare fază în parte, pentru a stabili puterea efectivă totală. Totodată, s-a făcut o analiză a imaginii termice obținute cu ajutorul unei camere de termoviziune. S-a descoperit un contact electric care ajunsese la o temperatură de 140 grade Celsius. Situația a fost remediată și urmează înlocuirea întregului panou de alimentare.
“În contextul pandemiei și a situațiilor de tot felul pe care aceasta le-a creat, am avut o discuție cu medicul Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș, unitate medicală care întâmpina probleme cu rețeaua electrică. Colegul meu, prorectorul Sorin Mușuroi, a mers la spital împreună cu o echipa a Facultății de Inginerie Electrică și Energetică. Specialiștii noștri au făcut o prima evaluare a întregului sistem și au venit cu propuneri de remediere. Este important să oferim tot sprijinul medicilor și pacienților, să răspundem cu toată deschiderea și responsabilitatea oricăror solicitări de ajutor care ar putea ușura lupta lor cu boala, să creștem împreună siguranța în spitalele noastre. Cred că implicarea Politehnicii în astfel de acțiuni este una firească, în care ne punem, cu toată dăruirea, cunoștințele și tehnologia în slujba comunității“ spune Conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Urmează partea a doua a proiectului de colaborare. Specialiștii vor verifica secțiunile și panourile din fiecare clădire a spitalului pentru a vedea solicitările electrice la care acestea sunt supuse. Pe baza acestor analize, urmează a fi luate mai multe măsuri de refacere a unor circuite sau de înlocuire a unor piese și trasee electrice.
 
Universitatea Politehnica Timișoara sprijină Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Universitatea Politehnica Timișoara sprijină Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Universitatea Politehnica Timișoara sprijină Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Universitatea Politehnica Timișoara sprijină Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Universitatea Politehnica Timișoara sprijină Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Universitatea Politehnica Timișoara sprijină Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +