Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România

 
 
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România

a XIV-a ediție a Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR)

7 August 2019

 

 

 

 

Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara s-a umplut, în 6 august 2019, de studenți veniți din toate colțurile țării la deschiderea celui mai mare eveniment studențesc național anual marca ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România). Peste 500 de lideri ai studenților din 19 centre universitare, care fac parte din organizațiile membre ANOSR din toată țara, dezbat, în perioada 5 - 14 august 2019, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR), situația învățământului superior actual din România, pe parcursul evenimentului având ocazia de a stabili prioritățile federației pentru noul an universitar și de a-i alege noul Birou de conducere.

Printre invitații prezenți la deschiderea festivă din acest an se numără Adrian Curaj - Director General al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior (UEFISCDI), Octavian Mădălin Bunoiu - membru în Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Florin Drăgan - în dublă calitate, de prorector al Universității Politehnica Timișoara și reprezentant al Consiliului Național al Finanțării Învățământului Superior,  Dan Diaconu - Viceprimar al Municipiului Timișoara, Robert Napier - Președinte al Organizației Europene a Studenților (European Students Union - ESU), Mihai Dragoș - Președinte al Consiliului Tineretului din România, Antonia Pup - Președinte al Consiliului Național al Elevilor, precum și reprezentanți ai Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană și ai Fundației Județene pentru Tineret Timiș.

În cele 10 zile ale evenimentului, participanții vor beneficia de sesiuni de formare în domeniul reprezentării studențești și pe teme educaționale precum procesul Bologna (unde se va analiza, alături de colegii din Organizația Europeană a Studenților, în ce măsură există în România un învățământ centrat pe student), drepturile studenților, serviciile de consiliere și orientare în carieră pentru studenți și inserția acestora pe piața muncii, asigurarea calității în învățământul superior românesc, digitalizarea învățământului superior, dezvoltarea și sprijinirea spiritului antreprenorial în rândul studenților și absolvenților, etică și deontologie universitară (cum putem combate corupția și impostura academică), operaționalizarea serviciilor suport pentru studenți (căminele studențești și cantinele universitare), care este rolul mobilităților internaționale în modernizarea și internaționalizarea educației, joburile viitorului sau implicarea suplimentară a studenților în cercetare. Concluziile acestor dezbateri vor sta la baza strategiei pe care ANOSR o va adopta în următorul mandat. Pe parcursul evenimentului, studenții își vor putea dezvolta cunoștințele și în alte domenii de interes: resurse umane, scriere de proiecte, fundraising, relații publice, imagine, IT, legislativ și secretariat, leadership și management al proiectelor.

Evenimentul se va încheia cu Adunarea Generală ANOSR, în cadrul căreia se vor stabili direcțiile federației pentru noul mandat, evaluându-se activitatea membrilor Biroului de conducere și votându-se noii lideri ai mișcării studențești.

Cea de-a XIV-a ediție a Forumului Organizațiilor Studențești din România este organizată cu sprijinul Asociației de la 4 (A4), Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC), Ligii Studenților Chimiști din Timișoara (LSCT), Ligii Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (LSFETc), Ligii Studenților din Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică Timișoara (LSFEE), Ligii Studenților din Facultatea de Mecanică din Timișoara (LSFMT), Ligii Studenţilor din Facultatea de Management în Producție și Transporturi (LSFMPT), Organizației Studențești „Traian Lalescu” (OSTL) și al Universității Politehnica Timișoara.

ANOSR reunește studenți din 19 centre universitare din întreaga țară, din 30 de universități, atingând un număr de 109 organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești.

 
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
UPT, gazdă bună pentru liderii studenților din România
 
 
 
 
ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT AnelisPlus2020 Comunicate UPT
 
© Copyright 2019 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +