Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - ISWinT 2020, sub semnul diversității și al incluziunii

 
 

S-a dat startul unei noi ediții ISWinT, tradiționalul festival studențesc internațional, care în 2020 stă sub semnul diversității și al incluziunii. ISWinT (International Student Week in Timișoara) este festivalul educațional și intercultural organizat de voluntarii din Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC), împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara. De 26 de ani, la Timișoara vin studenți din întreaga lume și își poartă fiecare cu mândrie drapelul țării din care provin. ISWinT pune accentul pe multiculturalitate, dar și pe puterea de schimbare pe care o poate avea o grupare de tineri determinați, care împărtășesc aceeași viziune.

Fiecare ediție a festivalului este reprezentată de o temă, iar cea a anului 2020 este „Diversity without borders”. Prin această temă festivalul își propune să îi facă pe oameni mai deschiși la acceptarea și includerea socială a celor care sunt „diferiți”. În viziunea ISWinT, fiecare om e diferit și special în felul său, iar diferențele sunt menite să ne apropie, în niciun caz să ne stabilească apartenența la un grup.

În cadrul ISWinT, participanții vor avea ocazia să ia parte la workshop-uri ce se axează pe subiecte precum Egalitatea între sexe (Gender Equality), Migrare și minorități (Migrations and minorities) sau Bullying, toate acestea fiind subdomenii ale temei principale. Diversitatea și, inclusiv, fobia față de aceasta se pot regăsi în majoritatea scenariilor din viața de zi cu zi. Fie că e vorba de locul de muncă și diferența dintre femei și bărbați sau despre persoanele cu dizabilități, pe care societatea ne-a învățat să le ignorăm, ISWinT își propune să spargă aceste bariere dintre oameni și preconcepțiile impuse de comunitatea în care trăim.

Festivalul va avea loc între 20-31 iulie 2020 și va include și evenimente la care va putea participa publicul timișorean. Cel mai cunoscut eveniment este Parada, în cadrul căreia participanții ISWinT defilează pe străzile orașului de pe Bega, purtându-și cu mândrie steagurile țărilor lor de proveniență și cântând cu toții într-un glas. Prin aceasta manifestație se poate vedea că studenții sunt cei care pot face o schimbare, mesajul transmis de aceștia fiind: „Oricine ești sau de oriunde ai fi, ești bine venit să te alături paradei și să serbezi împreună cu noi diversitatea”.

 
 
Ultima actualizare: 2020-02-24
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +