Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - #impreunaonline – seria webinariilor dedicate educației online în timpul pandemiei

 
 

Peste 1.000 de cadre didactice și studenți din România au participat la primele 4 webinarii gratuite din seria #impreunaonline, dedicate tranziției de la educația tradițională la cea online. Găzduită și moderată de către echipa Centrului de eLearning a Universității Politehnica Timișoara, seria cuprinde 10 webinarii susținute de invitați din diferite universități din România și este dedicată tuturor actorilor din procesul educațional. Următoarele webinarii sunt organizate în fiecare miercuri, începând cu ora 16:00, fiind deschise tuturor.

Situația actuală de criză a accelerat atât trecerea la utilizarea integrată a uneltelor online în educație, cât și tranziția de la educația tradițională la cea online. Pentru a veni în sprijinul profesorilor, al studenților, dar și a tuturor actorilor implicați în procesul educațional, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning a lansat o serie de webinarii naționale live. Acestea au debutat miercuri, 15 aprilie și sunt programate în fiecare miercuri, începând cu ora 16:00.

Peste 1.300 de participanți din mediul universitar, preuniversitar, dar și privat

Participarea este gratuită și se face accesând link-urile de înregistrare puse la dispoziție în fiecare săptămână pe pagina web oficială a CeL – https://www.elearning.upt.ro. Participanții primesc un certificat digital deschis (Open Badge) „Împreună online”.

Primele 4 webinarii au înregistrat deja un total de peste 1.300 de participanți și au abordat teme precum trecerea la învățământul online, percepția studenților și a cadrelor didactice asupra noii forme de învățământ sau resursele educaționale deschise și cursurile online disponibile atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice.

De la educația în campus la cea online

Primul webinar din seria Împreună Online care a avut loc miercuri, 22 aprilie și i-a avut în centru pe dr.ing. Diana Andone, director al Centrului de e-Learning, Universitatea Politehnica Timișoara, conf.dr.ing. Florin Drăgan, rector al UPT și a fost moderată de către prof.dr.ing. Radu Vasiu, președintele Senatului UPT. Intitulat „De la educația în campus la cea online”, webinarul a înregistrat peste 220 de participanți, atât din mediul universitar, cât și din cadrul multor altor instituții educaționale din țară. Detalii, înregistrarea video și prezentări: https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/noutati-comunitate/de-la-educatia-in-campus-la-cea-online/

Percepția cadrelor didactice și a studenților privind educația online

Cel de-al doilea webinar i-a avut invitați pe conf.dr. Marian Ilie, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic și director al Centrului de Dezvoltare Academică din Universitatea de Vest din Timișoara și conf.dr. Irina Macsinga, decanul Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT și a fost moderat de către conf.dr. Mădălin Bunoiu , prorector responsabil cu strategia academică, UVT, împreună cu gazda evenimentului, dr.ing. Diana Andone. Invitații au prezentat rezultatele cercetării din cadrul UVT privind „Percepția cadrelor didactice și a studenților privind educația online”, iar webinarul a adunat peste 270 de participanți din diferite medii universitare. Detalii, înregistrarea video și prezentări: https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/noutati-comunitate/webinar-impreunaonline-perceptia-cadrelor-didactice-si-a-studentilor-privind-educatia-online-oportunitati-si-provocari/

Utilizare OERs, MOOCs în Educație

Una din cele mai interesante teme – Utilizarea resurselor educaționale deschise (Open Education Resources) și a cursurilor online masive și deschise (Massive Online Open Courses) a fost abordată în cadrul webinarului de miercuri, 29 aprilie și a adunat peste 500 de persoane, atât din mediul universitar și pre-universitar, cât și din alte domenii. Prof.dr.ing. Carmen Holotescu, Universitatea Ioan Slavici Timișoara, conf.dr. Gabriela Grosseck, Universitatea de Vest Timișoara, împreună cu dr.ing. Diana Andone, Director Centrul de eLearning Universitatea Politehnica Timișoara, au prezentat exemple practice de utilizare și integrare a OER și MOOCs în învățământ, cu studii de caz din experiența a trei universități din România. Sesiunea a fost moderată de către ș.l.dr.ing. Vlad Mihăescu – UPT. Detalii, înregistrarea video și prezentări: https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/noutati-comunitate/webinar-impreunaonline-utilizare-oers-moocs-in-educatie/

eCAMPUS UTCN și provocarea #StamAcasa: experiență și perspective

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a prezentat modul integrat de politică digitală pe care l-a abordat în ultima perioadă în cadrul  webinarului din 6 mai  „eCAMPUS UTCN și provocarea #StamAcasa: experiență și perspective”, cu invitați conf.dr.ing. Bogdan Orza, directorul Departamentului pentru Educație Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă, șl.dr.ing. Aurelia Ciupe și conf.dr.ing. Șerban Meza, toți de la UTCN. Detalii, înregistrarea video și prezentări: https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/noutati-comunitate/webinar-impreunaonline-ecampus-utcn-si-provocarea-stamacasa-experienta-si-perspective/

Înregistrările tuturor webinariilor sunt disponibile pentru vizionare pe canalul de YouTube al CeL: https://www.youtube.com/user/cidupt, și pe contul de IGTV @elearning_upt.

 

Înscrieri deschise pentru miercuri, 13 mai

Webinarul „Idei și metode de evaluare educațională online” este programat în 13 mai 2020, de la ora 16:00 și îi are ca invitați pe conf.dr. Mădălin Bunoiu, prorector responsabil cu strategia academică, Universitatea de Vest Timișoara, conf.dr. Bogdan Timar, decan, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și dr.ing. Diana Andone, director, Centrul de eLearning, Universitatea Politehnica Timișoara, sesiunea fiind moderată de prof.dr.ing. Carmen Holotescu, decan, Universitatea Ioan Slavici Timișoara. Întrebările urgente cu care se confruntă lumea educațională astăzi sunt axate și pe modul de administrare a evaluării în mediile de învățare online, urmînd a fi prezentate diverse soluții de examene de grup online, de e-portofoliu, de examene de tip carte deschisă „open book” și de integritate academică.

Înscrierile și informații sunt disponibile accesând link-ul https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/noutati-comunitate/webinar-impreunaonline-idei-si-metode-de-evaluare-educationala-online/, iar participanților li se vor emite, în continuare, certificate digitale deschise (Open Badges).

O serie de resurse educaționale deschise și informații  despre cursuri și unelte gratuite se găsesc în secțiunea Open a Centrului de eLearning https://elearning.upt.ro/ro/open/

Informații despre seria #impreunaonline sunt disponibile și pe:

Centrul ID/IFR și e-Learning (CeL) a fost înființat în 1998, ca parte integrantă a Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) având ca obiectiv inițierea, promovarea și gestionarea învățământului la distanță în universitate. CeL organizează specializările – Tehnologii și Sisteme de Telecomunicatii, Informatică Aplicată, Comunicare și Relații Publice în regim de învăţământ la distanță de ciclu licenţă și Tehnologia Construcțiilor de Mașini în regim de învățământ cu frecvență redusă de ciclu licenţă. CeL a dezvoltat CV - Campusul Virtual al UPT, mediu educațional online de suport academic pentru toate facultățile UPT și pentru învățământul la distanță. CeL oferă suport şi organizează cursuri și evenimente dedicate educației online, resurselor educaționale deschise și accesului liber la educație, știință și resurse. 

 
 
Ultima actualizare: 2020-05-13
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +