Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

UPT pregătește viitorii lideri din administrație și business

 
 

Încă de la înființare, în urmă cu 100 de ani, Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a dezvoltat o relație foarte apropiată atât cu administrația orașului, cât și cu mediul economic, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea întregii zone, fapt recunoscut, de altfel, și de administrația locală actuală, care a adoptat o hotărâre privind declararea anului 2020 ca fiind Anul Politehnicii în Timișoara.

Rolul de motor al dezvoltării locale s-a păstrat până în prezent, Politehnica fiind unul dintre factorii principali care au determinat atragerea investițiilor în oraș și în zonă și dezvoltarea economică a regiunii.

Această dezvoltare necesită și un management performant, atât la nivelul administrației, cât și în mediul de business, iar cum Politehnica timișoreană a fost mereu în avangarda inovării, în cele mai variate domenii, iată că vine și acum cu soluții creative, prin lansarea, încă din actualul an academic, a două cursuri postuniversitare, unul de Leadership în administrație, iar celălalt de Leadership în business, pentru care există un interes deosebit.

După cum declară rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, cursul de Leadership în administrația publică se va axa pe teme precum sustenabilitatea soluțiilor pentru administrația locală, inovare publică, Smart City, securitatea informațiilor, în timp ce programul de Leadership în business va pune accent pe strategii inovative pentru organizații, tehnici de stimulare a creativității, business inteligent etc. (declarația aici)

Cursurile vor fi susținute de cadre didactice cu expertiză în aceste domenii din Universitatea Politehnica Timișoara, dar și din administrația publică, respectiv experți din mediul de afaceri. De asemenea, vor fi numeroși invitați din țară și din străinătate, congresmeni, lideri politici și de business.

 
 
Ultima actualizare: 2020-11-26
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +