Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Cum să câștigi FameLab 2021

 
 

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning, invită pe toți cei interesați miercuri, 7 aprilie 2021, ora 18:00, online, la cea de-a 28-a ediție a seriei de webinarii „Împreună Online”: Comunicarea în știință: Cum să câștigi FameLab 2021 - Science for a better future, dedicată tuturor celor care comunică rezultate și informații științifice publicului larg, dar și tinerilor cercetători și pasionați de știință care se pregătesc pentru participarea la FameLab România 2021 - cea mai mare competiție de comunicare a ştiinţei din lume.

Cum poți explica un concept științific pe înțelesul unei public larg în cel mult trei minute? Cum îți poți organiza discursul astfel încât informația să fie riguroasă din punct de vedere științific și în același timp, originală? Care este secretul prezentării unui concept științific în mod interactiv și succint, fără a te folosi de resurse de tip Power Point? Sunt numai câteva din întrebările la care foștii concurenți și campioni ai competiției FameLab, precum și experți în comunicarea de știință își propun să ofere răspunsuri elevilor, studenților, tinerilor cercetători și pasionați de știință, dar și tuturor celor care comunică informații științifice publicului larg. Webinarul este dedicat și celor care se pregătesc pentru participarea la FameLab România 2021 - una dintre cele mai mari competiții de comunicare a ştiinţei din lume.

Participarea este gratuită și recunoscută prin Certificate digitale deschise (Open badges), iar înscrierile se realizează completând formularul: https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_9ksCA46tR2CCkZmWkS2waQ

Prezentatorii evenimentului vor fi lect.dr. Oana Barbu - Universitatea de Vest din Timișoara, dr. Diana Andone - Universitatea Politehnica Timișoara, Horia Gligor - cercetător științific principal, jurnalist de știință, Cosmin Jitariuc - jurnalist senior, TVR Timișoara, și Tudor Suciu - câștigător Famelab România 2019, student la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul unei sesiuni interactive, moderate de lect.dr.ing. Silviu Vert - Universitatea Politehnica Timișoara, alumnus Famelab 2013.

Webinarul va include și sesiuni de Q&A, în care participanții sunt încurajați să adreseze întrebări prezentatorilor, și va fi transmis live pe paginile de Facebook și canalele de YouTube ale Centrului de e-Learning și Centrului Multimedia – UPT.

Informații despre eveniment sunt disponibile și pe pagina web: https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/webinar-impreunaonline-cum-castigi-competitia-famelab-2021-science-for-a-better-future/

FameLab 2021

Competiția internațională de comunicare în știință FameLab este organizată de British Council Romania și Cheltenham Science Festivals, se află la a XII-a ediție în România și se desfășoară anual în peste 20 de țări. Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest, în calitate de parteneri ai British Council Romania, organizează preselecția din zona de vest a țării pe data de 19 aprilie 2021 de la ora 17:00. Tema competiției din 2021 este Science for a better future.

Concurenții FameLab vor avea la dispoziție doar 3 minute pentru a fascina publicul și juriul cu o prezentare a unui subiect științific, fără a se folosi de prezentări tip PowerPoint sau de alte resurse.

Detalii despre FameLab România 2021: https://www.britishcouncil.ro/famelab

 
 
Ultima actualizare: 2021-04-07
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2021 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +