Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - FameLab 2021 și-a desemnat câștigătorii de la preselecția regională

 
 

O studentă de la UPT care va reprezenta Timișoara la finala națională

 

Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara au organizat selecția regională din zona de Vest a țării pentru finala națională FameLab 2021 – cea mai mare competiție internațională de comunicare în știință. Câștigătorul va reprezenta Timișoara la finala națională FameLab România iar toți concurenții de pe podium vor beneficia de un masterclass de comunicare susținut de specialiști din Marea Britanie și România.

În cadrul selecției regionale, fiecare concurent FameLab a avut la dispoziție doar trei minute pentru a fascina publicul și juriul cu o prezentare riguroasă din punct de vedere științific, originală și interactivă, fără a se folosi de prezentări tip PowerPoint sau de alte resurse.

Membrii juriului, Radu Vasiu, profesor la Universitatea Politehnica Timișoara și președinte al Senatului universității, Rodica Lighezan, directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Timișoara și conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babes”, și Andrei Crăciun, inginer, coordonator al sectorului de digitalizare și analiză de date din cadrul Universității de Vest, au evaluat candidații în baza a trei criterii - conținut, claritate și carismă - și au desemnat cei trei finaliști ai FameLab 2021 Timișoara.

Locul al III-lea al competiției a fost obținut de Marina Adriana Mercioni, doctorand în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica Timișoara, care a susținut o prezentare despre inteligența artificială și modul în care aceasta poate sprijini educația.

Pe locul al II-lea s-a clasat Radu Murariu, student în anul I la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, cu o prezentare despre rețelele primare de neuroni și aplicațiile lor.

Ina Maria Carauleanu, studentă în anul I la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UPT a obținut locul I și va reprezenta Timișoara la finala națională FameLab 2021 România. Ea a cucerit membrii juriului cu o prezentare despre neuronii artificiali –  explicând ce sunt aceștia și cu ce ne sunt de folos.

Competiția internațională de comunicare în știință FameLab este organizată de British Council și Cheltenham Science Festivals, se află la a XII-a ediție în România și se desfășoară anual în peste 20 de țări. Detalii la adresa: https://www.britishcouncil.ro/famelab 

Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de parteneri ai British Council Romania au organizat preselecția din zona de vest a țării, tema competiției din 2021 fiind „Science for a better future”.

Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=s5lBKG2ytT0

 
 
Ultima actualizare: 2021-04-22
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2021 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +