Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Încep înscrierile la Universitatea Politehnica Timișoara

 
 

După încheierea examenului de bacalaureat și publicarea rezultatelor, tinerii care au finalizat studiile liceale se află în fața celei mai importante alegeri din viața lor - ce facultate să urmeze? Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul sunt așteptați să se înscrie la Universitatea Politehnica Timișoara, cele 10 facultăți ale acesteia asigurându-le candidaților pregătirea necesară pentru ocuparea, la absolvire, a unui job atractiv. Marți, 6 iunie 2021, încep înscrierile online, pentru ciclul de licență, pe platforma dedicată (https://admitere.upt.ro/), o versiune îmbunătățită față de anul trecut, mai intuitivă și cu o interfață mai prietenoasă, care permite candidaților să realizeze toți pașii procesului de înscriere.

Pentru înscrierea online, pe platforma Enroll (https://admitere.upt.ro/) se creează un cont de candidat, cu o adresă de e-mail validă, deoarece prin intermediul acesteia se va realiza comunicarea cu comisia de înscriere pe întreaga perioadă a procesului de admitere. Tot pe platformă sunt disponibile instrucțiuni pentru parcurgerea tuturor etapelor aferente procesului de admitere, inclusiv plata taxei de înscriere și a celei de confirmare.

Un sprijin suplimentar poate fi acordat candidaților, din data de 12 iulie 2021, în centrele de admitere din cadrul facultăților și în centrele zonale de la Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu Severin, Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, Colegiului Național „Spiru Haret” Târgu Jiu.

La Facultatea de Arhitectură și Urbanism, admiterea se face prin concurs cu probă de verificare a cunoștințelor la desen tehnic și liber, iar înscrierea candidaților (online și fizic) se face în perioada 6 - 13 iulie 2021.
La Facultățile Automatică și Calculatoare, respectiv Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, admiterea se face tot prin concurs cu probă de verificare a cunoștințelor la matematică sau probă online bazată pe portofoliu de realizări, iar înscrierile se fac în perioadele 6 - 16 iulie 2021 (online) și 12 - 16 iulie 2021 (fizic).
Pentru restul facultăților perioada de înscriere a candidaților este 6 - 19 iulie (online) și 12 - 19 iulie (fizic), modalitatea de admitere fiind concurs de dosare.

Candidații pot crea și trimite unul sau mai multe dosare de înscriere, în funcție de numărul facultăților din UPT la care doresc să aplice, iar în maxim 48 de ore de la transmiterea dosarului, membrii comisiei de admitere vor analiza documentele primite și, dacă dosarul este complet, vor comunica, prin e-mail, numărul de înregistrare al aplicației, număr ce va fi utilizat pe tot parcursul procedurii de admitere. În cazul în care dosarul este incomplet, se vor solicita clarificări.

Informații suplimentare despre admitere și despre procesul de înscriere, precum și tutoriale privind modul de completare a înscrierii online pot fi găsite pe site-ul Universității Politehnica Timișoara, în secțiunea dedicată admiterii (http://www.upt.ro/Upt-Timisoara_admitere_31_ro.html), pe platforma de înscriere (https://admitere.upt.ro/),pe pagina de Facebook a UPT (https://www.facebook.com/UPTimisoara) sau pot fi solicitate prin e-mail, la adresa admitere@upt.ro.

 
 
Ultima actualizare: 2021-07-06
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +