Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - UPT a devenit membră a Rețelei universităților din orașele capitală culturală europeană

 
 

Implicarea Universității Politehnica Timișoara în susținerea proiectului „TM2023 – Capitală Europeană a Culturii” se extinde printr-o inițiativă unică la nivel de oraș, menită să mijlocească noi colaborări, să constituie o sursă de bune practici și să adauge acțiunilor desfășurate dimensiunea științifică, specifică universității. În acest sens, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit membră a Rețelei Universităților din orașele capitală culturală europeană (University Network of the European Capitals of CultureUNeECC), fondată în 2006 la Pecs, Ungaria.

Crearea UNeECC a pornit de la ideea că ar fi util ca universitățile și instituțiile de învățământ superior cu sediul în Capitale europene ale culturii să folosească această instituție europeană binecunoscută și prestigioasă pentru a stimula noi forme de colaborare instituțională academică.

Rețeaua are ca obiective principale: asigurarea recunoașterii rolului și contribuției universităților la succesul orașelor care au câștigat titlul de „Capitală culturală europeană”, oferirea universităților membre posibilitatea unei participări continue și depline la mișcarea „Capitalei culturale europene”, încurajarea cooperării interuniversitare, dezvoltarea și remodelarea poziției regionale a universităților și crearea de noi activități de colaborare între orașe și universități.

„Obținerea statutului de membru al Rețelei universităților din orașele capitală culturală europeană este în acord și cu strategia de dezvoltarea a Alianței Timișoara Universitară, pe care mi-am asumat-o la preluarea mandatului de președinte ATU”, a menționat rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.

„Înțeleg că Universitatea Politehnica Timișoara intenționează în mod clar să contribuie la evenimentele culturale din 2023 și, ca atare, să își asume o responsabilitate clară în dezvoltarea durabilă a regiunii.”, a transmis Flora Carrijn, președintele UNeECC și profesor la Universitatea Catolică din Leuven, Belgia.

 
 
Ultima actualizare: 2021-08-26
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +