Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Universitatea Politehnica Timișoara organizează cea de-a XXIII-a ediție a Zilelor Carierei

 
 

Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al Universității Politehnica Timișoara (UPT) organizează cea de a XXIII-a ediție a evenimentului Zilele Carierei, târg universitar de locuri de muncă prin care se facilitează publicului țintă, respectiv studenți și absolvenți, contactul cu reprezentanți ai companiilor și instituțiilor pentru care sunt pregătiți în UPT.

Evenimentul se desfășoară în zilele de 18 și 19 octombrie 2023, interval orar 10:00-17:00, în Cantina UPT din Complexul Studențesc Timișoara, deschiderea oficială având loc în 18 octombrie 2023, ora 11:00. Pe durata celor două zile, peste 55 de companii, ONG-uri, administrații publice sau instituții de stat vor prezenta oferte de practică și angajare pentru studenți sau absolvenți și vor interacționa cu participanții la târg, care vor avea parte de numeroase surprize cu premii pregătite de organizatori.

Printre cele 53 de companii care vor fi prezente se numără Nokia, Continental, Porsche Engineering, Unicredit, OPSWAT, Eviden, Cognizant Mobility, BlueMatrix, Flextronics, Huf România, Atos IT Solutions and Services, Kimball Electronics România, Yazaki Component Technology, Newpharma Development, DM Drogerie Markt, Dar Draexlmaier Automotive și Auchan. Aceștia sunt parteneri strategici care susțin universitatea în efortul de a oferi un sistem educațional de calitate și o trecere spre piața muncii naturală și eficientă. Amintim și prezența Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă, a Serviciului de Telecomunicații Speciale, a Serviciului de Informații Externe, a Societății Antreprenoriale Studențești, a Relațiilor Internaționale UPT și a Ligii AC.

Mai multe detalii despre expozanți și eveniment se pot afla pe:

 
 
Ultima actualizare: 2023-10-16
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +