Centrul de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia, înființat în 2023, anul Timișoarei „Capitală Europeană a Culturii,” în cadrul Universității Politehnica Timișoara, deschide înscrierile pentru sesiunea de toamnă (aki) a programului de limba și cultură japoneză UPT. Cursurile sunt deschise tuturor și sunt pentru toate nivelurile, de la începători la avansați.
Centrul, supranumit Jutsu, cuvânt care în limba japoneză poate însemna și artă, și tehnologie, a organizat până acum o serie de evenimente cu mare succes la public, cum a fost Toamna Culturii Japoneze la UPT în 2023 și Festivalul Kakehashi („punți de legătură”) din toamna trecută sau Nippon Summer Fest 2024 și 2025.
Cursurile sunt susținute de prof.dr. Camelia Nakagawara, directoarea centrului, și se vor derula online în perioada 3 noiembrie – 19 decembrie 2025. Înscrierile se fac pană marți, 4 noiembrie, ora 15.
Prof.dr. Camelia Nakagawara este niponolog cu studii postuniversitare la Universitatea Columbia, New York (MA în predarea limbilor străine, Teachers College) și Universitatea din Chicago (PhD în Limbi și Civilizațîi Est-Asiatice), având o lungă experiență de cercetare și predare la nivel universitar, atât în Japonia cât și în SUA.
Cursurile se desfășoară pe module: zero, elementar, începător 1 și 2, intermediar și pre-avansat – iar fiecare modul constă în 5 ședințe a câte 75 de minute. Taxa pentru întregul modul este de 250 de lei pentru publicul larg. Studenții și elevii beneficiază de o reducere de 20% (200 lei), iar studenții și angajații UPT beneficiază de gratuitate.
Înscrierile pentru publicul larg, studenți de la alte facultăți și elevi se fac prin completarea unui formular pe link-ul: https://forms.gle/ydXrYXYhYb411Wb68
Studenții și angajații UPT se pot înscrie accesând link-ul: https://forms.gle/myKKqc359iLZoABr5
Luni, 3 noiembrie 2025, între orele 19:15-20:15 va avea loc o întâlnire townhall online pentru toți cei interesați. Participarea la această întâlnire este gratuită. Pentru a primi invitația, precum și pentru întrebări sau solicitări, cei interesați îi pot scrie doamnei profesor Camelia Nakagawara (Kameria sensei) la adresa de mail camelia.nakagawara@upt.ro.
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.