Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

TakeOver revine: a IV-a ediție a festivalului de muzică de la Universitatea Politehnica Timișoara

 
 

Pe 8 noiembrie 2025, începând cu ora 23:00, Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile către unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului universitar: TakeOver.

Trei scene, trei genuri muzicale, trei moduri diferite de a simți energia campusului. De la muzică electronică, la pop și rock, TakeOver va anima spațiile UPT Campus Creativ, Holul Facultățiii de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale și Clubul Facultății de Arhitectură și Urbanism.

Mai mult decât atât, o a patra scenă-surpriză va fi ascunsă în campus, gata să fie descoperită de cei care lasă curiozitatea să-i ghideze.

În total, opt artiști vor urca pe scenele TakeOver, oferind publicului o seară diversă, cu genuri muzicale și experiențe care se completează reciproc.

La miezul nopții, campusul se transformă într-o adevărată scenă de expresie. La 00:30, în mijlocul petrecerii, se va da startul unui catwalk performativ, unde stilul și atitudinea devin forme de libertate. Participanții pot defila în fața unui juriu format din oameni cunoscuți din lumea modei, într-un moment care nu e despre competiție, ci despre curaj, creativitate și bucuria de a fi tu. Înscrierea la defilare se face pe baza unui formular.

Evenimentul care aduce în universitate un festival de muzică reunește studenți, artiști, profesori, absolvenți și locuitori ai orașului, într-o experiență colectivă care vorbește despre libertate, creativitate și comunitate.

Evenimentul este cu intrare liberă, o invitație deschisă întregii comunități să descopere campusul UPT într-o lumină complet nouă.

TakeOver este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.

 Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

 
 
Ultima actualizare: 2025-11-05
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2025 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +