Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - UPT găzduiește preselecția regională FameLab 2018

 
 

FameLab 2018, cel mai important concurs internaţional de comunicare a ştiinţei pentru public, cu finanţare britanică, este deschis tinerilor cu vârsta cuprinsă între 21 şi 40 de ani, care studiază sau lucrează în domeniul ingineriei, medicinei, tehnologiei, biologiei, chimiei, fizicii sau matematicii. Preselecţia regională a concursului FameLab Timișoara va avea loc la Universitatea Politehnica Timișoara, în data de 30 martie 2018, începând cu ora 10, în Sala Polivalentă din clădirea Bibliotecii UPT (Blvd. Vasile Pârvan Nr. 2B).

Participarea la selecţiile regionale din cadrul competiţiei FameLab 2018 se face prin susţinerea unei prezentări de 3 minute în cadrul evenimentelor de selecţie care vor avea loc pe parcursul lunilor martie și aprilie, în oraşele Bucureşti, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş şi laşi. Detalii despre locurile de desfăşurare şi programarea evenimentelor de selecţie se găsesc pe pagina proiectului de pe website-ul British Council Romania: https://www.britishcouncil.ro/famelab.

Câștigătorii preselecţiilor vor fi invitaţi să participe la un masterclass organizat în perioada 28-29 aprilie, pentru îmbunătăţirea abilităţilor esenţiale de comunicare media şi de prezentare. Finala naţională va avea loc la Bucureşti, în ultima săptămână a lunii mai.

Concurenții trebuie să-şi susţină prezentările din concurs în limba română, dar trebuie să stăpânească la nivel avansat limba engleză pentru a putea participa la training şi, în eventualitatea câştigării competiţiei, la finala din Anglia.

Termenul-limită pentru trimiterea aplicaţiilor este 28 martie 2018. Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina Centrului Multimedia (https://www.cm.upt.ro/evenimente/) și pe pagina de Facebook a acestuia (https://www.facebook.com/centrulmultimedia/).

 
 
Ultima actualizare: 2018-03-08
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +