Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT

 
 
 „AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT

„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la Universitatea Politehnica Timișoara

13 Iunie 2025

 

 

 

 

 

 

Consecventă rolului pe care și l-a asumat, de liant pentru coagularea tuturor factorilor care pot contribui la dezvoltarea orașului și a regiunii, Universitatea Politehnica Timișoara a organizat joi, 12 iunie 2025, în parteneriat cu Ziarul Financiar, într-un spațiu emblematic, fosta Cantină UPT, transformată acum în ARCHA, prima ediție a ZF Digital Summit desfășurată în afara Bucureștiului, având ca temă „AI Revolution”, ce și-a propus să exploreze modul în care inteligenţa artificială reconfigurează peisajul tech & business din vestul României - o regiune cu tradiţie în IT&C şi cercetare academică avansată.

Industria IT a fost o forţă motrice pentru dezvoltarea României în ultimele decenii, dar puţină lume ştie că propunerea de stimulare a dezvoltării acestui sector din economie prin reducerea la zero a impozitului pe venit pentru programatori a pornit şi de la una dintre personalităţile industriei de tehnologie din Timişoara, Dan Bedros, unul dintre absolvenții de marcă ai Politehnicii timișorene. Iar centrul acestei noi lumi a multinaţionalelor din IT care au venit în România a fost Timişoara.

Acum însă, lumea traversează o perioadă de transformare accelerată, propulsată de evoluţia exponenţială a inteligenţei artificiale şi a robotizării. Conferinţa ZF Digital Timişoara, organizată în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timişoara, a adus la aceeaşi masă lideri din administraţie, companii mari, dar și start-up-uri inovative, precum şi experţi din sfera academică pentru a analiza oportunităţile concrete generate de digitalizare pentru dezvoltarea regională, impactul inteligenţei artificiale asupra transformării statului şi a companiilor, revoluţia tehnologică, noile paradigme în cercetare şi dezvoltare.

După cum declara, în deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, „este esențial să construim o strategie comună de dezvoltare pentru Timișoara, care să reunească viziunea tuturor actorilor – publici, privați, instituționali și antreprenoriali. Avem nevoie de un cadru de dialog în care să definim împreună ce ne dorim pentru oraș în următorul deceniu, fie că vorbim despre inovare, industrie, educație sau infrastructură. În prezent, există inițiative strategice la nivelul administrației locale și județene, precum și la nivelul companiilor, însă pentru a valorifica pe deplin potențialul regiunii, aceste direcții trebuie corelate într-o strategie coerentă și integrată. Doar împreună putem contura un parcurs clar și ambițios pentru Timișoara”.

În cadrul conferinței au fost organizate mai multe paneluri de discuții, care au abordat teme de actualitate privind impactul noilor tehnologii asupra dezvoltării economice, care sunt resursele și ce poate face Timișoara pentru creșterea sectorului IT&C şi al industriei de vârf, rolul marilor companii multinaționale și a micilor antreprenori, digitalizare, surse de  finanţare pentru proiectele de digitalizare, impactul AI în educație.

Panel 1 - Punct de inflexiune, între provocări și oportunități

Primul panel de discuții, „Unde este astăzi Timişoara din punct de vedere al sectorului IT&C şi al industriei de vârf? Pe ce resurse s-a bazat creşterea până acum şi în ce măsură mai sunt aceste resurse disponibile? Cum facem să avem mai multe resurse şi să avem planuri de dezvoltare şi mai ambiţioase?” - conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timişoara, Raul Geană, Managing Director, Haufe Group Romania, Bogdan Rotunjanu, CIO, ING Bank România, Ilian Nistor, Regional Sales Manager, Vodafone Romania, Simona Belea, Managing Director, Continental Automotive România, Ligia Ardelean, Country Manager Romania si Bulgaria, Atos Global Delivery Center SRL - a subliniat „punctul de inflexiune” în care se află Timișoara astăzi. Poziția de capitală automotive a României are și anumite riscuri, iar diversificarea industriei, sprijinirea inițiativelor antreprenorile locale, transformarea orașului într-un hub al tehnologiilor de vârf, susținerea cercetării, fundamentale și aplicate, inovarea sunt necesare. Ultimii 10 ani au reprezentat o perioadă de dezvoltare accelerată din punct de vedere tehnologic, iar următorii 10 ani vor fi marcați de schimbări majore. Ultimul deceniu ne-a pregătit pentru ce va veni, Timișoara e schimbată în bine, a devenit un loc bun pentru dezvoltare, ceea ce ne dă speranță de creștere, dar trebuie să ne adaptăm, iar rolul UPT este esențial. Companiile prezente în oraș au ales Timișoara datorită Politehnicii, rata de angajabilitate a absolvenților depășește 90%, iar aceștia nu mai pleacă din țară la fel de mult ca în anii '90, dar e necesară o strategie pentru a face orașul mai atractiv. Nu a lipsit din discuții nici comparația inevitabilă cu Clujul și a căilor de urmat pentru atingerea potențialului maxim.

Panel 2 - Multinaţionale şi antreprenori

Cel de-al doilea panel, „Multinaţionale şi antreprenori – cum dezvoltăm industria de IT şi de înaltă tehnologie din Timişoara?” - Atilla Simo, prodecan Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică, UPT, Igor Bulavitchi, director, European Health Solution Design, Flex, Valentin Mureşan, consilier personal al primarului Timişoarei pe digitalizare şi smart city, Andrei Munteanu, co-fondator&CEO Cowork Timisoara, Stelian Câmpianu, director executiv ETA2U, Horaţiu Moldovan, fondator Lasting System - a scos în evidență necesitatea creșterii numărului de antreprenori nu doar în Timișoara, ci la nivel național, comparația cu Estonia, care are 11 „unicorni”, spre deosebire de România, care are doar unul, deși e o țară mult mai mare, fiind semnificativă. Este necesar un echilibru între multinaționale și antreprenori care să producă local și să vândă global. În ceea ce privește UPT, formăm competențe care sunt cerute la momentul actual pe piața muncii, dar trebuie să punem un accent mai mare pe cercetarea aplicată, pe transferul tehnologic și pe formarea competențelor antreprenoriale. De asemenea, a fost evidențiat rolul-cheie al UPT în crearea unui ecosistem local capabil să absoarbă noile tehnologii și să opereze cu acestea.

Panel 3 - Digitalizarea în industrie

Cel de-al treilea panel, „Digitalizarea în industrie – care sunt paşii următori? Poate fi România un hub de R&D ? Ce rol vor avea reţelele de telecom?” - Sabin Totorean, Country Senior Officer Nokia România, Ovidiu Banias, prodecan Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica Timişoara, Radu Calomfirescu, IT Regional Manager Draexlmaier, Daciana Popescu, Finance Director Plexus, Tomi Peiov, senior manager, software engineering Yazaki Europe Limited, Alexandru Plocon, CFO, Continental Tires - a pus accent pe modul în care va fi implementată Inteligența Artificială, pe investițiile necesare în tehnologii de vârf, dar și în dezvoltarea resursei umane, pe motivarea angajaților de a inova, fără a neglija componenta de sustenabilitate, implicarea în comunitate și în brandingul orașului Timișoara. Aplicarea noilor tehnologii se reflectă direct atât în calitatea produselor și serviciilor, cât și în costuri, iar un pas necesar este folosirea mai largă a Inteligenței Artificiale în accelerarea proceselor de digitalizare. Dacă până în urmă cu câțiva ani AI era folosită mai mult în departamentele suport (financiar, contabilitate), acum începe să pătrundă tot mai mult în partea de producție, contribuind la creșterea eficienței. Pentru UPT e important cât de bine ține pasul cu marile companii și cum se adaptează la cerințelor acestora, iar până acum a demonstrat flexibilitate în adaptarea programelor de studii, inclusiv crearea de programe noi, cum este și cel din domeniul aerospace, aflat în pregătire.

Panel 4 - Surse de finanţare

Cel de-al patrulea panel de discuții, „Surse de finanţare pentru proiectele de digitalizare” - Gabriel Costache, expert fonduri europene ADR Vest, Dan Diaconu, director general adminsitrativ Universitatea Politehnica Timişoara, Anca Flueraş, director zonal retail BCR - a adus o utilă trecere în revistă a principalelor surse pentru finanțarea proiectelor de digitalizare, a evaluării proiectelor și a condițiilor pentru acordarea finanțării. S-a subliniat faptul că sectorul de business e într-un moment important în care, în teorie, ar putea atrage fonduri semnificative, iar multe proiecte importante se pot dezvolta de către universități în parteneriat cu IMM-uri și cu companiile mari. Sectorul de business are acum o oportunitate de a atrage fonduri semnificative pentru digitalizare, dar întârzierile în implementare frânează progresul. În ce priveşte finanţările pentru tehnologie, Politehnica este mai degrabă un beneficiar de finanţare decât un finanţator din acest punct de vedere. Mare parte dintre ele sunt din zona de tehnologie, au fost folosite în special pentru a îmbunătăţi infrastructura globală şi specifică digitală, fiind importante nu doar din perspectiva educaţională, ci și din cea de cercetare.

Panel 5 - Impactul AI în educaţie

Ultimul panel, „In focus: Forţa de muncă din prezent şi viitor - impactul AI în educaţie” - conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timişoara, Răzvan Vlasin, CIO Newpharma, Dr. Christian Albrich von Albrichsfeld, former Country Head of Continental Romania, Manuela Murariu, profesor, membru fondator Scoala Babel, Silviu Năstase, director Secondary School British School –  Timişoara, Andreea Crişan, manager Inginerie Industriala Continental Anvelope - a atras atenția asupra faptului că implementarea AI în educație depinde foarte mult de prezența AI în companii. Într-un orizont de timp de 5 - 7 ani, aproape jumătate din locurile de muncă se vor schimba, astfel încât învățarea continua devine o necesitate. A fost adus în discuție și faptul că partea teoretică, poate neglijată în ultima perioadă, trebuie să rămână foarte importantă, fiindcă altfel angajații ajung să se plafoneze foarte repede, iar partea aplicativă trebuie să rămână mai mult la latitudinea firmelor. De asemenea, s-a discutat despre competențele esențiale pe care trebuie să le dezvolte copiii, în condițiile în care schimbările sunt foarte mari până când finalizează studiile. S-a vorbit despre etica în folosirea AI, despre cum îi învățăm pe copii să dezvolte gândirea critică, creativitatea, conturându-se și ideea de a folosi AI pentru învățarea personalizată, adaptată nevoilor fiecărui elev.

 

Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

 
„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT
„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT
„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT
„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT
„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT
„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT
„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT
„AI Revolution”, la prima ediție ZF Digital Summit din afara Bucureștiului, la UPT
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2025 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +