Rectoratul, facultăţile UPT, laboratorele şi centrele de cercetare – sunt doar câteva din obiectivele ce au fost vizitate luni, 9 noiembrie, de sute de timişoreni dornici să vadă cum arată cea mai performantă universitate din vestul ţării.
Cu prilejul marcării a 95 de ani de existenţă, Politehnica din Timişoara a deschis porţile a 95 de puncte de interes ce fac parte din ansamblul universitar.
Cei prezenţi în prima zi a evenimentelor aniversare au putut vedea cea mai frumoasă sală Art Nouveau din zonă, Sala Senatului Politehnicii, în Palat Lloyd din centrul Timișoarei.
De asemenea, vizitatorii au participat la experimente de fizică şi la discuţii cu specialiști în fenomene fizice, în Parcul Rozelor, la Experimentarium TM.
A mai fost prezentat publicului primul calculator realizat într-o universitate românească, MECIPT 1 (Maşina Electronică de Calcul Institutul Politehnic Timişoara 1). Cu ajutorul dispozitivului au fost făcute calculele necesare pentru barajul Vidraru și pavilionul RomExpo din Capitală.
Între cele 95 de puncte de interes s-au mai numărat laboratore de electronică optică și holografie, de comunicații mobile şi de curiozități chimice.
Nu în ultimul rând, în cel mai nou obiectiv inaugurat al Politehnicii, Biblioteca, au fost expuse 95 dintre cele mai vechi cărți ale sale – cu publicații apărute începând cu anul 1798.
Tot la Bibliotecă au putut fi admirate și primele 95 de cursuri scrise de profesorii Politehnicii.