Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Desfășurarea activităților didactice în UPT

 
 
Desfășurarea activităților didactice în UPT

în perioada 4-15 octombrie 2021

1 Octombrie 2021

 

 

 

 

 

Având în vedere contextul epidemiologic dificil, dar și nevoia de a desfășura activitățe didactice în condiții de siguranță, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice, conducerea Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit vineri, 1 octombrie 2021, pentru a stabili programul activităților pentru următoarele 2 săptămâni.

În acest sens, Consiliul de Administrație al Universității Politehnica Timișoara a adoptat Hotărârea nr. 147/1/10/2021 privind scenariul desfășurării activităților didactice din săptămânile 2 și 3 ale anului universitar 2021, acestea urmând să se desfășoare, în perioada 4-10 octombrie 2021 în format online pentru facultățile din Timișoara și în format mixt, în săptămâna 2, pentru Facultatea de Inginerie din Hunedoara.

Cadrele didactice pot programa întâlniri față în față cu studenții, recomandate fiind doar cele cu studenții înmatriculați în anii I și II, cu respectarea regulilor în vigoare, fără a fi însă obligatorie prezența studenților.

Textul integral al Hotărârii poate fi consultat aici.

Desfășurarea activităților didactice la Facultatea de Inginerie din Hunedoara în perioada 11.10.2021-15.10.2021 - conform HCA nr. 149 / 07.10.2021

 

 

 

 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +