Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Hermann Rohling, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara

 
 
Hermann Rohling, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara

Hermann Rohling profesor la Universitatea Tehnică din Hamburg

13 Noiembrie 2020

 

 

 

 

 

Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a reunit joi, 12 noiembrie 2020, în ședință festivă în vederea decernării online a titlului academic de Doctor Honoris Causa domnului prof.dr.ing. Hermann Rohling, profesor la  Universitatea Tehnică din Hamburg – Harburg, Germania și membru al Institutului German de Navigație, la propunerea Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. În cadrul evenimentului, domnul profesor Hermann ROHLING a susținut prelegerea cu titlul „Autonomous driving based on radar sensors”.

Profesorul Hermann Rohling este un specialist reputat în domeniul telecomunicațiilor, cu precădere în domeniul prelucrării semnalelor și teoria estimării și a deciziei, fiind o personalitate cunoscută și recunoscută în toată lumea pentru contribuțiile aduse în aceste domenii.

După susținerea tezei de doctorat cu titlul „Adaptive Methoden zur Zielerkennung in Pulsradargeräten mit Dopplerprozessoren”, la Universitatea Tehnică din Aachen, din 1988 a devenit profesor la Universitatea Tehnică din Braunschweig.  Acolo a condus „Departamentul de teoria semnalelor pentru locație și tehnologia informației” din cadrul Institutului de Telecomunicații. Profesorul Rohling s-a mutat la Universitatea Tehnică din Hamburg (TUHH) unsprezece ani mai târziu. Între iulie 2005 și septembrie 2011 a fost vicepreședinte pentru cercetare al acestei universități tehnice. În octombrie 2010, el a preluat funcția de președinte al Societății Germane de Navigație (DGON). Domnia sa este fellow IEEE din anul 2006. Profesorul Rohling este co-fondator al sms Smart Microwave Sensors GmbH și este implicat în peste 30 de brevete de invenție.

De-a lungul carierei sale, profesorul Rohling a abordat următoarele domenii de cercetare: prelucrarea semnalelor RADAR și de telecomunicații, rețele radio cu autoorganizare, sisteme radar de înaltă frecvență pentru detecția Tsunami-urilor, detecția și clasificarea pietonilor, tehnici de măsurare a vitezei radiale a țintelor.

Între UPT și TUHH există o colaborare de lungă durată atât în domeniul educațional, prin diferite programe Erasmus-Socrates cât și în domeniul cercetării. În particular între departamentele de comunicații ale celor două universități tehnice există o relație strânsă de colaborare materializată prin: susținerea reciprocă a manifestărilor științifice, schimburi de studenți, colaborarea la contracte de cercetare internaționale. Această colaborare a început după anii 1990, și s-a materializat printr-un program Tempus, la care au participat două universități din țara noastră: UPT și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și câteva universități din vestul Europei, printre care și TUHH. Cu ocazia acestui program, domnul profesor Rohling a prezentat primele sale conferințe la Timișoara, prezentându-le profesorilor și studenților chestiuni avansate și foarte moderne de telecomunicații (în special OFDM). Colaborarea a continuat prin selecționarea atentă a unor studenți valoroși din departamentul de comunicații al UPT în vederea pregătirii proiectelor de diplomă respectiv a tezelor de doctorat la TUHH. După mai mulți ani de muncă în echipa de cercetare a domnului profesor Rohling, acești foști studenți s-au angajat la firme internaționale cu sediul în Germania sau România și au ajuns să conducă echipe de experți foarte apreciate în domenii de vârf ale industriei de electronică și telecomunicații, unele dintre acestea activând chiar în Timișoara. Referitor la manifestările științifice organizate în UPT, trebuie să amintim că domnul profesor Rohling s-a implicat activ în organizarea ediției din 2014 a Simpozionului Internațional de Electronică și Telecomunicații (ISETc) fiind unul dintre vorbitorii în plen ai conferinței.

Pentru întreaga activitate științifică, didactică, managerială și de colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, pentru rezultatele remarcabile prin care s-a concretizat această activitate, concluzia fără echivoc la care au ajuns unanim toți membrii colectivului care a analizat activitatea domniei sale a fost că acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara domnului profesor Hermann Rohling are o justificare deplină și – pe această bază – Senatul UPT s-a manifestat unanim prin susținerea acordării acestui titlu.

 
Hermann Rohling, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Hermann Rohling, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Hermann Rohling, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Hermann Rohling, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Hermann Rohling, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Hermann Rohling, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +