Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Migrația insectelor în Banat

 
 
Migrația insectelor în Banat

UPT, partener într-un proiect-pilot

12 Septembrie 2019

 

 

 

 

 

Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în data de 12 septembrie 2019, seminarul de lansare a proiectului „MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RELAȚIEI CLIMAT - MIGRAȚIA INSECTELOR ÎN DISTRICTUL BANATUL CENTRAL ȘI JUDEȚUL TIMIȘ” (CLINSIM), având ca Partener Leader Primăria orașului Zrenjanin din Serbia.

Proiectul este unul pilot pentru țara noastră, se va derula pe o perioadă de 5 ani, are o valoare totală de peste 437.000 de euro, iar rezultatele sale sunt deosebit de utile agriculturii din județul Timiș. Partenerul din proiect, Primăria orașului Zrenjanin din Serbia, a implementat cu succes un astfel de proiect în urmă cu zece ani, având astfel o bogată experiență în domeniu.

Scopul proiectului vizează consolidarea UPT ca partener performant în cooperarea euroregională prin dezvoltarea și promovarea unor sisteme și tehnologii noi pentru agricultura de precizie, care să asigure protecția mediului și conservarea biodiversității. Totodată, universitatea vizează și creșterea gradului de implicare în activități de educație non-formale în zona transfrontalieră România-Republica Serbia, contribuind la creșterea nivelului de cunoaștere și transferul comun de experiență în cercetare-dezvoltare.

Proiectul implică realizarea unor activități specifice cum ar fi: dezvoltarea unui sistem integrat comun (condiții pedo-climatice, agrotehnică și mediu), pentru supravegherea în timp real a migrației transfrontaliere a insectelor, traning-uri în cele două țări partenere pentru formatorii viitorilor utilizatori ai sistemului, organizarea unei conferințe internaționale pentru dezbaterea și prezentarea rezultatelor actuale în domeniul sistemelor destinate agriculturii de precizie, crearea unui web-site demonstrativ integrat etc.

În cadrul proiectului vor fi instalate zece stații de monitorizare a mediului, capcane pentru insecte și se va implementa un sistem modern de monitorizare a migrației transfrontaliere a insectelor și a influenței schimbărilor climatice asupra acesteia, ce va putea fi accesat de toți cei interesați prin intermediul unui web-site.

 
Migrația insectelor în Banat
Migrația insectelor în Banat
Migrația insectelor în Banat
Migrația insectelor în Banat
Migrația insectelor în Banat
Migrația insectelor în Banat
Migrația insectelor în Banat
Migrația insectelor în Banat
Migrația insectelor în Banat
Migrația insectelor în Banat
 
 
 
 
ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT AnelisPlus2020 Comunicate UPT
 
© Copyright 2019 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +