Un număr de 245 de invenţii din 14 ţări ale lumii au intrat în procesul de jurizare al Salonului Internaţional de Inventică InventCor 2020, ce a avut loc la Deva în perioada 17-19 decembrie, în sistem online. Manifestarea a fost organizată de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Hunedoara din cadrul Universității Politehnica Timișoara, şi de Asociaţia CorneliuGroup Cercetare-Inovare, desfăşurarea online fiind determinată de măsurile de protecţie impuse în perioada pandemiei.
Salonul a avut ca obiectiv cultivarea şi educarea spiritului creativ-inovativ mai ales în rândul tinerilor, care au nevoie de puterea exemplului. „Ne dorim să cultivăm acest spirit creativ-inovativ în rândurile tinerilor. De aceea, am apreciat că este o necesitate ca tinerii să poată veni în contact cu acest mediu creativ, pe toate palierele, pentru că, mai târziu, ei vor fi cei care vor avea propriile invenţii brevetate", a declarat Corneliu Birtok Băneasă.
În cadrul dezbaterilor din prima zi a salonului, cei prezenţi, au arătat importanţa inovării pentru companii, menţionând, în acest context, că aceasta va face diferenţa între organizaţii, ca un element de reprezentativitate al unei firme.
În cadrul InventCor 2020 s-au regăsit universităţi, institute de cercetare, companii multinaţionale, dar şi inventatori privaţi. Invenţiile pot fi văzute pe internet, pe pagina de Facebook special dedicată evenimentului: „InventCor2020".
Universitatea Politehnica Timișoara, partenerul educațional al evenimentului, a fost prezentă la Salonul Internațional InventCor 2020 cu 78 de proiecte și invenții, obținând 48 de medalii de aur, 19 medalii de argint și 11 medalii de bronz, precum și câteva premii speciale: