Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului

 
 
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului

50 de școli din Timiș și Hunedoara implicate, 4000 de elevi și 100 de studenți formați în domeniul energiilor regenerabile, o bicicletă și o mașinuță cu hidrogen construite

30 Ianuarie 2024

 

 

 

 

Proiectul Romanian Network for New Energy Solutions (RONNES), coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, în valoare de 185.225 de euro, finanțat prin Fondurile Norvegiene sub coordonarea Innovation Norway, a ajuns la final, iar bilanțul este impresionant. 50 de școli au fost implicate în proiect (câte 25 din fiecare județ), 4000 de elevi au fost formați în domeniul energiilor regenerabile și al eficienței energetice, fiecare școală implicată a primit seturi experimentale pentru producția de energie pe bază de hidrogen și pe baza celulelor solare, fiecare inspectorat școlar a fost dotat cu câte o cameră cu termoviziune pentru monitorizarea pierderilor energetice din școli, au fost organizate concursurile pentru copii „Bicicleta verde” (postere) și „Aerostar” (avioane de hârtie), 100 de studenți au fost pregătiți în domeniul ingineriei pe bază de hidrogen, iar echipe de elevi și studenți, îndrumați pe profesori din Universitatea Politehnica Timișoara, au construit o bicicletă și o mașinuță acționate cu hidrogen.

În cadrul conferinței de închidere a proiectului, conf.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector al UPT, a vorbit despre deschiderea Universității Politehnica Timișoara către mediul preuniversitar, despre buna colaborare cu școlile și despre proiectele dezvoltate în comun, Maria Ștefănie, inspector școlar general la IȘJ Hunedoara, a mulțumit pentru oportunitate și a adresat felicitări cadrelor didactice și elevilor implicați în proiect, Monica Seviciu, din partea IȘJ Timiș, a subliniat impactul extraordinar pe care proiectul și materialele didactice puse la dispoziție l-au avut asupra cadrelor didactice și a elevilor.

În continuare, prof.univ.dr.ing. Corneliu Crăciunescu, de la Universitatea Politehnica Timișora, managerul proiectului Ronnes, a prezentat un bilanț al activităților derulate în cadrul acestuia și al obiectivelor atinse în proporție de 100%.

De la demararea proiectului, în urmă cu mai puțin de un an, au fost selectate, cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, 50 de cadre didactice (25 din județul Timiș și 25 din județul Hunedoara) care au urmat cursuri de formare pe teme de energie regenerabilă, eficiență energetică, generarea și stocarea hidrogenului, celule de combustie, energie solară, eoliană și hidrotermală acestea fiind ulterior diseminate în rândul a circa 4000 de elevi din cele două județe. Cadre didactice din cadrul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului de la Universitatea Politehnica Timișoara au pregătit materiale educaționale în domeniul energiei verzi și au susținut prezentări în fața cadrelor didactice din școli, sub coordonarea inspectoratelor școlare județene din Timiș și Hunedoara.

Prin intermediul proiectului, au fost achiziționate și camere cu termoviziune, iar elevii au putut verifica, în școlile lor, cum se pierde căldura, iar în cadrul cursurilor au învățat care sunt modalitățile de creștere a eficienței energetice.

Un colectiv de cadre didactice, alături de studenți ai Universității Politehnica Timișoara au realizat, în cadrul proiectului, o bicicletă alimentată cu hidrogen. H2-Bike Concept a fost realizată  în cadrul proiectului coordonat de profesorul universitar Corneliu Crăciunescu, membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România, cu concursul unui grup de studenți de la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara. Colectivul multidisciplinar a reușit adaptarea unei biciclete electrice la un sistem cu pile de combustie, care transformă hidrogenul în energie electrică. De menționat este faptul că stocarea hidrogenului se face la presiune redusă, folosind hidruri metalice, reducându-se astfel substanțial riscurile legate de utilizarea acestui tip de energie. Cu ocazia implicării în Proiectul RONNES, studenții au dobândit cunoștiințe legate de utilizarea hidrogenului, de componentele specifice sistemului de generare a energiei folosind pile de combustie precum și activitățile specifice care presupun adaptarea unui vehicul electric la o sursă de energie pe bază de hidrogen. Realizarea bicicletei cu hidrogen a fost un succes în primul rând pentru că a permis oricui ştie să folosească o bicicletă să experimenteze varianta alimentată cu hidrogen. Astfel, de la tineri la pensionari, oricine a vizitat Universitatea Politehnica Timişoara cu ocazia Nopţii cercetătorilor şi a dorit să încerce H2 Bike a putut să o facă, puţine fiind locurile din lume în care un vehicul cu hidrogen poate fi efectiv testat de cei interesaţi, acesta fiind marele avantaj al originalei iniţiative pornite din UPT.

În urma succesului înregistrat de Bicicleta cu hidrogen, în Departamentul Ingineria Materialelor şi a Fabricaţiei din Universitatea Politehnica Timişoara s-a trecut la etapa următoare - realizarea unei maşinuţe cu hidrogen. Noul proiect și-a propus, încă de la început, să continue afirmarea rolului UPT de promovare a unor soluţii tehnice de interes pentru comunitate şi este de remarcat în special interesul tinerilor pentru aceste soluţii (tineri de la Colegiul Tehnic „I. C. Brătianu” au fost angrenaţi în activitatea de dezvoltare a soluţiilor de acţionare pe bază de hidrogen, cu ocazia unei vizite de practică în atelierele Departamentului de Ingineria Materialelor şi a Fabricaţiei). Pentru construcția mașinuței s-au folosit aceleași componente utilizate și la bicicleta cu hidrogen, la care s-au adăugat și unele elemente suplimentare specifice.

„Ideea principală a fost de a fi utilizată ca proiect demonstrativ pentru studenții Facultății de Mecanică a UPT, iar satisfacția a fost cu atât mai mare cu cât, pe lângă studenți, s-au arătat deosebit de interesați și elevii de la mai multe licee din județele Timiș și Hunedoara, care își doresc să urmeze o carieră în domeniul ingineriei. Din cunoștințele mele, acesta este primul vehicul pe 4 roți care s-a realizat în România și care folosește energie pe bază de hidrogen”, a declarat prof.univ.dr.ing. Corneliu Crăciunescu, coordonatorul proiectului.

 
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
Proiectul Ronnes, coordonat de UPT, la ora bilanțului
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +