Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Concurs de ocupare a posturilor didactice de asistent universitar - sem. I 2020/2021

 
 

 

CONCURS PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE de
ASISTENT UNIVERSITAR 

PE PERIOADĂ DETERMINATĂ

 

 

în sem. I al anului universitar 2020 / 2021


Conform Art. 15(3) din Legea 103/02.07.2020 "Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin.(1) și (2), precum și la Art. 11 și 12, precum și a posturilor de predare vacante din unitățile de învățământ preuniversitar și a posturilor și funcțiilor vacante din instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetare, Academia Română și academiile de ramură".

 

    Publicaţia de concurs: BANATUL AZI  nr. 211 din 26 noiembrie 2020
 

      1.  Lista posturilor scoase la concurs

     2. Salariile de încadrare

     3.  Condiţii minimale de participare la concurs

     4.  Actele necesare la dosarul de înscriere la concurs

     5.  Probele concursului

    6.  CALENDARUL CONCURSULUI

    7.  Notă privind aplicarea şi rezolvarea incompatibilităţilor prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011

    8.  Lista candidaţilor reuşiţi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice

  

 
 
Ultima actualizare: 2021-02-17
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +